AUR a depus o moțiune simplă împotriva ministrului Economiei, Radu Miruță
AUR a depus o moțiune simplă împotriva ministrului Economiei, Radu Miruță
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestAUR a depus miercuri, în Senat, o moţiune simplă împotriva ministrului Economiei, Radu Miruţă. Oficialul din partea USR a venit cu o reacţie, arătând că „unii mimează patriotismul, iar alţii îl practică”.
AUR a depus miercuri, în Senat, o moţiune simplă intitulată: „Ministrul Radu Daniel Miruţă, dovada vie că USR şi PSD-PNL sunt aceeaşi mizerie. Ministerul Economiei, transformat în agenţie de plasarea forţei de muncă pentru membrii şi simpatizanţii USR”, transmite news.ro.
Senatorul AUR Petrişor Peiu a anunțat că moțiunea este susținută de 39 de senatori. Moţiunea va fi dezbătută şi votată luni, în plenul Senatului.
Ministrul USR Radu Miruţă, a reacţionat, spunând că „unii mimează patriotismul, alţii îl practică”.
„Mă voi prezenta în faţa Parlamentului cu fruntea sus, pentru că în 100 de zile am făcut tot ce a ţinut de mine ca România să meargă măcar un pas înainte.
Dorm liniştit cu ceea ce am realizat şi privesc această ocazie ca pe o şansă de a spune din nou, public, cum înfrunt alături de colegii mei caracatiţa care vrea să ţină ţara în întuneric şi sărăcie”, a mai transmis Radu Miruţă, citează digi24.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
14.1° Constanța 













