REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

AUR propune reducerea numărului de parlamentari la 299. Consiliul Legislativ spune că legea nu poate fi promovată

AUR propune reducerea numărului de parlamentari la 299. Consiliul Legislativ spune că legea nu poate fi promovată

A.F. 22 mai 2026 | 00:00 1396

O inițiativă legislativă depusă de AUR în Parlament propune reducerea numărului de parlamentari la 299. Mai mult, opoziția vrea și schimbarea modului de repartizare a mandatelor de deputat și senator. Consiliul Legislativ spune în avizul negativ că o astfel de lege nu poate fi promovată, deși proiectul a primit aviz favorabil de la Consiliul Economic și Social. Ambele avize sunt consultative.

AUR propune reducerea numarului de parlamentari la 299. Consiliul Legislativ spune ca legea nu poate fi promovata

Explicațiile celor de la AUR

Inițiatorul, senatorul AUR Corneliu Negru, spune că măsurile propuse ar pune în aplicare rezultatul referendumului din 2009 privind reducerea numărului de aleși. Potrivit acestuia, „proiectul de lege propune reducerea numărului de parlamentari la 299, respectiv 201 deputați și 98 de senatori”. Senatorul a amintit că românii au decis în urmă cu 16 ani „reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de membri”.

Proiectul nu prevede însă trecerea la Parlament unicameral, deși aceasta a fost una dintre temele referendumului din 2009. Inițiativa păstrează actualul sistem cu două camere - Senat și Camera Deputaților - și propune doar reducerea numărului total de mandate.

Totodată, schimbă și regulile după care sunt calculate mandatele. Astfel, noua normă de reprezentare ar fi de un deputat la 100.000 de locuitori și un senator la 200.000 de locuitori. În prezent, legea prevede un deputat la 73.000 de locuitori și un senator la 168.000 de locuitori, ceea ce înseamnă o creștere a pragului de reprezentare cu aproximativ 37% pentru deputați și cu aproape 20% pentru senatori.

Cum se vor împărți mandatele

Mandatele ar urma să fie împărțite direct în fiecare județ și circumscripție electorală, fără redistribuirea națională folosită în prezent după alegeri. Noua formulă ar schimba astfel împărțirea locurilor în Parlament. De exemplu, Bucureștiul ar coborî de la 29 de deputați și 13 senatori la 18 deputați și 9 senatori, iar diaspora ar crește de la 4 deputați și 2 senatori la 8 deputați și 4 senatori, scrie Mediafax.

Cum motivează Consiliul Legislativ avizul negativ

Consiliul Legislativ (CL) susține însă că proiectul are probleme chiar la calculele de bază și că numărul de parlamentari rezultat nu ar fi cel anunțat de inițiatori. „Aplicând norma de reprezentare propusă de inițiatori, ar rezulta un număr de 217 deputați și 109 senatori, adică 326 de mandate de parlamentari”, se arată în avizul negativ.

Instituția precizează că acest calcul încă nu include mandatele suplimentare acordate minorităților naționale. De asemenea, critică și faptul că proiectul ar modifica semnificativ actualul sistem electoral prin eliminarea redistribuirii naționale.

În plus, reducerea numărului de mandate în anumite județe ar putea afecta reprezentarea proporțională și greutatea votului, avertizează Consiliul Legislativ. Potrivit acestuia, „într-o circumscripție electorală în care se atribuie un singur mandat de senator, mecanismul reprezentării proporționale nu mai poate funcționa în mod efectiv”.

Instituția mai spune că proiectul conține articole care se contrazic între ele. Deși unul dintre articole elimină repartizarea națională a mandatelor, alte prevederi ar continua să facă referire la aceasta. „Relevăm contradictorialitatea textelor, neputând fi asigurată coerența reglementării în ansamblu a proiectului”, se arată în aviz.

Specialiștii CL reproșează și lipsa explicațiilor privind modul în care au fost făcute calculele și motivele pentru care au fost alese noile formule de repartizare a mandatelor, concluzionând că „propunerea legislativă nu poate fi promovată”.

În schimb, Consiliul Economic și Social a avizat favorabil proiectul. „În temeiul art. 5 lit. a) din Legea nr. 248/2013 privind organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social (...), în ședința din 6 mai 2026, desfășurată online, CES avizează favorabil proiectul de act normativ”, a transmis instituția, citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
pai aveti majoritatea impreuna cu psd si ceilalti extremisti ca doar ati daramat guvernul ! cine v-a oprit sa faceti asta pana acum ? psd ? ceilalti maimutoi extremisti ? minciuni ieftine ptr fraieri numai asta vedem de la aur de 6 ani de cand e in politica
5
6
Pai mai parlamentarilor AUR de promis a promis si sheful vostru Gh.Simion ca AUR daca ajunge la putere v-a reduce numarul bugetarilor de la 1300 la 800,dar cand a venit Bolojan in parlament cu o reducerea a numarului de bugetari cu 200 de oameni si PSD s-a opus voi Haurishti din opozitzie atzi sustzinut PSDeu aflat la putere,ca si cand a vrut sa le mai taie specialilor din drepturile astora exagerat de mari si acum cu transparentizarea banului public voi AUR atzi sustzinut din nou PSDeu pentru ca masurile astea sa nu devina lege ,asha ca daca asta vretzi vorbitzi cu aliatzi voshtri PSDei si trecetzi legea asta prin parlament cum atzi facut si inainte contra romanilor.
5
3
Din pacate, orice politician cand ajunge la butoane, are parte de amnezie si resetarea memoriei.
11
0
Daca vreun partid face asta cu 300 de putori si eliminarea subventiei pentru partidele politice are votul meu. Le mai propun si eliminarea indemnizatiilor pentru alesii neamului, daca tot se zbat pentru bunastarea alegatorilor, sa o faca voluntar, fara salariu si fara pensie speciala. Pai voi de ce credeti ca se inghesuie toti latraii sa ajunga acolo? Pentru voi?
14
0
dar nu ma intereseaza decat un singur lucru cand reduceti inflatia la zero desteptilor ? mai lasati fitilele si pocnitorile ca suntem satui si saraci cu fiecare zi mai saraci din cauza inflatiei
12
7