REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
11.4° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

AUR vrea să ATRAGĂ electorat prin CURSURI de formare profesională GRATUITE

AUR vrea să ATRAGĂ electorat prin CURSURI de formare profesională GRATUITE

Replica API 13 ianuarie 2022 | 14:56 1294

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a obținut, la alegerile din 6 decembrie 2020, peste 500.000 de voturi (9%). Un partid nou înființat, cu puține filiale în teritoriu, a ajuns peste noapte a patra forță politică din Parlamentul României. În Constanța, partidul a trimis doi reprezentanți în Camera Deputaților și doi la Senat. Dumitru Viorel Focșa și Dănuț Aelenei sunt, pentru următorii 4 ani, deputați, iar Sorin Cristian Mateescu și Evdochia Aelenei – senatori. Dar pentru că miza de a rămâne în Parlament este mare, AUR Constanța a început să își atragă electorat prin organizarea cursurilor de formare profesională gratuite. Mai mult decât atât, cei mai buni absolvenți vor fi recomandați pe piața muncii în vederea obținerii unui loc de muncă în cele mai avantajoase condiții.

Cursuri gratuite pentru constănțeni

Lupta electorală a început mai devreme la Constanța. Alianța pentru Unirea Românilor a început să își atragă alegători prin organizarea cursurilor de formare profesională gratuite. Mai mult decât atât, spun reprezentanții organizației constănțene, cei mai buni absolvenți ar urma să fie recomandați pe piața muncii în vederea obținerii unui loc de muncă în cele mai avantajoase condiții.

,,Alianța pentru Unirea Românilor Constanța, în colaborare cu centrele de formare profesională autorizate, recrutează persoane cu venit minim garantat și cu situații financiare precare în vederea participării la programe de formare profesională absolut gratuite. Cursurile sunt acreditate de Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Ministerul Educației, prin Autoritatea Națională a Calificărilor și se desfășoară în cele mai bune condiții. Locurile sunt limitate. În funcție de cerințele de pe piața muncii vom recomanda cei mai buni absolvenți ai acestor cursuri, în vederea obținerii unui loc de muncă în condiții avantajoase. Țara are nevoie de oameni bine pregătiți profesional!”, spun reprezentanții AUR.

O nouă organizație locală AUR în Agigea

Organizațiile locale ale Alianței pentru Unirea Românilor au început să se extindă în tot județul Constanța. Recent, la Agigea s-a înființat organizația locală AUR. ,,În prezența parlamentarilor constănțeni și a co-președintelui partidului AUR, George Simion, dar și a oamenilor care au înțeles că trebuie să luptăm pentru o Românie mai bună, s-a înființat organizația locală Agigea. Le urăm succes și dorim ca împreună să facem ceea ce trebuie pentru ca România să strălucească!”, au transmis aceștia.

AUR strânge semnături pentru suspendarea lui Iohannis

În întreaga țară, cât și la Constanța, susținătorii AUR continua să strângă semnături pentru demiterea Președintelui Klaus Iohannis. Susținătorii AUR Constanța au ieșit în cele mai aglomerate zone din municipiu pentru a strânge semnături. Ei bine, se pare că aceștia militează, de această dată, pentru demiterea președintelui țării, Klaus Iohannis. Fără măști și „înarmați” cu flyere, simpatizanții AUR au transmis oficialilor: „Sa vă fie frică, țara se ridică!”.

Scopul campaniei - demiterea președintelui țării

Conform petiției lansate de Partidul AUR, campania are ca scop „informarea opiniei publice privind caracterul dăunător al acțiunilor întreprinse de Klaus Iohannis în calitatea sa de Președinte al României și necesitatea suspendării, respectiv demiterii acestuia în cel mai scurt timp”.

Andreea VREJOIU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272