Australianul John Coates s-a retras din Tribunalul de Arbitraj Sportiv
Australianul John Coates s-a retras din Tribunalul de Arbitraj Sportiv
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestVeteranul oficial olimpic John Coates a părăsit, luni, postul său din Tribunalul de Arbitraj Sportiv după ce a fost supus unui tratament pentru o formă de cancer, conform Associated Press.
''Domnul Coates a anunțat că, după ce a încheiat un tratament de cancer cu chimioterapie timp de șase luni, starea sa actuală de sănătate nu îi permite călătorii internaționale'', a transmis, într-un comunicat, Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv.
Avocatul australian, în vârstă de 75 de ani, a fost un vicepreședinte influent al Comitetului Internațional Olimpic, precum și un aliat foarte important al președintelui CIO de la acel moment Thomas Bach, până la momentul încheierii mandatului său, anul trecut.
Coates s-a alăturat CIO în anul 2001 la un an de zile după ce a supervizat comitetele de candidatură și de organizare ale Jocurilor Olimpice de la Sydney. Statutul său în cadrul CIO a fost esențial pentru ca orașul Brisbane să fie desemnat în mod accelerat drept gazdă a Jocurilor Olimpice din 2032.
A fost membru al consiliului de conducere al TAS, când a fost ales pentru prima dată în calitate de președinte al acestuia în 2010.
TAS a transmis că vicepreședintele senior al consiliului, Michael Lenard, care a concurat pentru SUA la handbal la Jocurile Olimpice din 1984 de la Los Angeles, îi va urma lui Coates în funcție în calitate de lider interimar. Următoarele alegeri vor avea loc în mai 2027, citează Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
14.5° Constanța 


.jpeg_t.jpeg)



.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)




