REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
10.1° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Auto - F1: Aston Martin contestă descalificarea lui Vettel la Marele Premiu al Ungariei

Auto - F1: Aston Martin contestă descalificarea lui Vettel la Marele Premiu al Ungariei

Replica API 7 august 2021 | 00:00 643

Echipa de Formula 1 Aston Martin a solicitat revizuirea descalificării pilotului său, germanul Sebastian Vettel, clasat al doilea la Marele Premiu al Ungariei de duminica trecută, a anunţat team-ul britanic joi, citat de AFP și Agerpres.

Sebastian Vettel

Vettel a fost descalificat la cinci ore de la încheierea cursei, întrucât nu a fost posibilă retragerea unui litru de carburant din rezervorul monopostului său, aşa cum prevede regulamentul.

"Nimic nu sugerează că monopostul său a beneficiat de un avantaj în termeni de performanţă, pretinzându-se violarea deliberată a regulamentului", a pledat Aston Martin.

În plus, echipa britanică adaugă că, în conformitate cu datele sale, au mai rămas 1,74 litri de carburant în maşină după cursă.

"Descoperirea acestor noi probe pertinente privind sancţiunea, care nu erau disponibile la momentul luării deciziei de către comisarii Federaţiei internaţionale de automobilism (FIA), justifică această revizuire", a precizat echipa lui Vettel.

Această descalificare a permis britanicului Lewis Hamilton (Mercedes), clasat pe poziţia a treia duminică, să urce pe locul secund, după câştigătorul cursei de la Budapesta, francezul Esteban Ocon (Alpine), podiumul fiind completat de spaniolul Carlos Sainz Jr (Ferrari).

Au mai obţinut puncte, ţinând cont de descalificarea lui Vettel, spaniolul Fernando Alonso (Alpine), locul 4, francezul Pierre Gasly (AlphaTauri), 5, japonezul Yuki Tsunoda (AlphaTauri), 6, canadianul Nicholas Latifi (Williams), 7, britanicul George Russell (Williams), 8, olandezul Max Verstappen (Red Bull), 9, şi finlandezul Kimi Raikkonen (Alfa Romeo), 10.

Vettel şi echipa sa, Aston Martin, au încălcat articolul 6.6 al Regulamentului tehnic al Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA), conform căruia "concurenţii trebuie să se asigure că un eşantion de carburant de un litru poate fi extras din maşină în orice moment", pentru a nu avea un avantaj în materie de performanţă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212