REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Dum., 28 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6713
17.1° Constanța Duminică, 28 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6713
 

Auto - F1: Mick Schumacher a explicat că nu s-a retras de la MP al Arabiei Saudite din cauza stării de sănătate

Auto - F1: Mick Schumacher a explicat că nu s-a retras de la MP al Arabiei Saudite din cauza stării de sănătate

Replica API 29 martie 2022 | 00:00 415

Germanul Mick Schumacher (Haas), forfait duminică pentru Marele Premiu al Arabiei Saudite de Formula 1, "ar fi pregătit desigur să concureze", iar retragerea sa nu se datorează stării de sănătate, a asigurat pilotul a doua zi după ce a suferit un accident în calificări, transmite AFP.

Mick Schumacher

Monopostul său, în schimb, a fost aproape dezintegrat, iar echipa sa a preferat să nu-l reconstruiască în grabă şi să păstreze astfel piese de schimb pentru următoarea cursă, ce va avea loc în Australia între 8 şi 10 aprilie, scrie Agerpres.

"Trebuie să avem grijă de componentele noastre şi de piesele maşinii", a explicat Schumacher într-un briefing de presă pe padocul circuitului de la Jeddah. "Este a doua cursă, este destul de greu pentru piese de schimb în această perioadă a anului, aşa că m-am gândit că va fi dificil" să iau startul în acest MP, a adăugat el.

Cursa va începe la 20:00, ora României.

Schumacher, aflat la al doilea sezon în F1, a pierdut controlul asupra maşinii sale Haas într-o serie de viraje rapide şi a lovit cu mare viteză zidul de la marginea pistei, dislocându-şi monopostul, în a doua parte a calificărilor.

Acest accident a reînviat îngrijorările cu privire la un circuit foarte rapid şi îngust, pe care accidentele sunt neiertătoare şi unde vizibilitatea lipseşte uneori.

"Nu eu sunt cel care trebuie să judece siguranţa, ci oficialii şi cei care decid. Dar cred că vor fi lucruri de luat în considerare. (...) Din fericire, maşinile sunt atât de sigure în zilele noastre, încât am putut să scap", a afirmat Schumacher.

Sesiunea a fost întreruptă imediat după accidentul său, timp de aproximativ cincizeci de minute, pentru un prim examen medical, apoi pentru a îndepărta monopostul.

Primele imagini după accident au fost îngrijorătoare, pilotul neputându-se mişca. "Eram bine. E mai ales frustrare pentru ceea ce s-a întâmplat. Mă gândeam la ceea ce tocmai s-a întâmplat şi la ce aş fi putut face mai bine", a spus el.

"Înainte de a începe să mă mişc, am vrut să mă asigur că totul este în regulă. Apoi au venit comisarii de pistă şi medicii să verifice dacă sunt bine. Când am simţit că mă pot mişca, le-am spus, dar au considerat că e mai sigur să facă controalele medicale şi toate celelalte", a continuat germanul.

Schumacher a fost în cele din urmă dus cu ambulanţa la centrul medical al circuitului şi apoi transportat cu elicopterul la un spital pentru verificări de precauţie, înainte de a i se permite curând să se întoarcă la hotelul său.

El este fiul septuplului campion mondial Michael Schumacher, victima unui grav accident de schi în 2013 şi care de atunci nu a mai fost văzut în public.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108