REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
13.4° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Autorităţile s-au pregătit să înfrunte iarna: au publicat harta cu drumurile care riscă să rămână înzăpezite

Autorităţile s-au pregătit să înfrunte iarna: au publicat harta cu drumurile care riscă să rămână înzăpezite

Replica API 2 decembrie 2013 | 00:00 119

La Constanţa, sunt riscante DN 38, DN 39, DN 22C

La Constanţa, sunt riscante DN 38, DN 39, DN 22C

Anul acesta, autorităţile sunt convinse că nu vor mai fi prinse "în off-side" de instalarea iernii şi susţin că elementul surpriză devine istorie, întrucât "toate utilajele sunt pregătite să acţioneze". Despre cât de bine sunt puse la punct logistica, organizarea şi planificarea intervenţiilor ne-au relatat directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP), Marin Dima şi directorul Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Constanţa (RAJDP), Adrian Gâmbuţeanu. Ambii declară că s-au pregătit din timp şi, deşi nu va ninge la Constanţa în următoarea perioadă, personalul, utilajele, materialul antiderapant şi contractele sunt unde trebuie, adică "la locul lor".

Şeful DRDP a asigurat şi nisipul şi sarea, dar şi motorina şi, potrivit propriilor declaraţii, Direcţia aşteaptă acum iarna: "Avem contracte pe toate drumurile, utilajele sunt reparate. Contractele sunt valabile pe toate cele cinci secţii, Călăraşi, Slobozia, Ialomiţa, Constanţa, inclusiv pe A2 şi A4. La fel şi în cazul materialului antiderapant, în sensul că sarea şi nisipul sunt în baze, nu sunt probleme şi motorina este aprovizionată. Acum, aşteptăm să vină iarna. Oamenii sunt aceiaşi care au fost şi anul trecut", a declarat, pentru "Replica", Marin Dima, directorul DRDP. Pe de altă parte, şeful RAJDP, Adrian Gâmbuţeanu, confirmă pregătirile "ca la carte" şi este de părere că va face faţă "cu brio" fenomenelor meteo cu precipitaţii abundente: "Pregătirile s-au făcut, aşteptăm să vedem cum va fi vremea. Sperăm că judeţul Constanţa să nu fie atât de afectat şi, în caz de fenomene meteo mai agresive, să putem interveni cu eficienţă. În momentul în care se schimbă vremea, primim notificări. Ştim că se va răci cam de miercuri, dar la Constanţa nu sunt preconizate precipitaţii abundente sub formă de zăpadă. E posibil să apară ceva, dar izolat. Cred că la noi mai mult va ploua. Muncitorii sunt pregătiţi, echipaţi corespunzător, maşinile şi utilajele au reviziile făcute. Cele care sunt speciale pentru deszăpezire sunt în aşteptare în baze. Sunt în jur de 120 de maşini şi utilaje, dar ele vor acţiona în funcţie de intensitatea fenomenelor meteo. Vă daţi seama, nu ieşim cu 20 de utilaje doar dacă se răceşte vremea. În funcţie de precipitaţii, de abundenţa lor, suntem pregătiţi să acţionăm", a punctat Gâmbuţeanu.

CNADNR ne pregăteşte cu hărţi

Cu toate că drumarii se declară "pregătiţi" să înfrunte iarna, CNADNR, prin direcţiile regionale, a întocmit deja o hartă cu principalele zone care riscă să rămână înzăpezite. Cele mai circulate şosele din ţară sunt de altfel şi cele mai periculoase. Aproape toate sectoarele de drum din judeţul Constanţa prezintă pericol de înzăpezire, conform situaţiei Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri. Nici pe autostrăzi nu suntem în siguranţă dacă vor cădea ninsori abundente. Fie că mergem pe A1, spre Piteşti, fie pe A2, spre Constanţa, putem să ramânem oricând blocaţi începand de săptămâna viitoare, când se anunţă ninsori în toata ţara. Pe harta celor de la CNADNR, aproape toate drumurile naţionale sunt trasate cu roşu, aşa că reprezintă un risc. În judeţul Constanţa, A2 este trasată cu roşu, începând de la Cernavodă, în sensul de mers spre Bucureşti. De asemenea, cu roşu sunt trasate şi DN 22 (Constanţa - Tulcea), DN 39 (Constanţa - Mangalia), DN 38 (Constanţa - Negru Vodă), DN 22C (Constanţa - Medgidia) sau DN 3 (Constanţa - Băneasa).

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272