REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
14.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Autoritățile statului l-au făcut scăpat pe pedofilul german care a abuzat 36 de copii români

Autoritățile statului l-au făcut scăpat pe pedofilul german care a abuzat 36 de copii români

A.F. 25 ianuarie 2023 | 17:39 710

La sfârșitul anului trecut, opinia publică a fost șocată la aflarea unui caz cutremurător de pedofilie și pornografie infantilă. Este vorba despre un cetățean german, Timur Ömür, zis Oliver, în vârstă de 43 de ani, cercetat pentru abuz sexual asupra a 36 de minore din România pe care le racola direct sau prin intermediari. 8 dintre victimele abuzate sexual aveau doar 13 ani, iar alte 8 victime aveau 14 ani. Victima cea mai mică avea numai 12 ani.

Autoritatile statului l-au facut scapat pe pedofilul german care a abuzat 36 de copii romani

La fel de scandaloasă a fost și informația potrivit căreia suspectul, care inițial și-a recunoscut faptele, a fost eliberat, în luna martie 2022, din arestul preventiv din cauza faptului că procurorii au finalizat prea târziu actul de incriminare, respectiv rechizitorul. Mai mult decât atât, detaliile din anchetă au arătat că, timp de un an, în decursul acțiunii de urmărire a pedofilului, acesta a abuzat 12 minore și a intrat și ieșit din România de 8 ori.

„Ne întrebăm la ce nivel de incompetență și indiferență criminală se află autoritățile statului român care au permis unui individ să molesteze copii și, după arestare, să îl pună în libertate? Cum se mai poate simți în siguranță un părinte în România?”, se întreabă reprezentanții FACIAS.

Fundația Pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) anunță printr-un comunicat că pornește un demers civic ce are ca scop tragerea la răspundere a vinovaților.

Primul pas al acestui demers este stabilirea neregulilor și implicit a responsabililor:

Nereguli

    Infractorul a agresat copii sub privirile autorităților în timp ce acesta era monitorizat. De la prima monitorizare și până la arestarea sa, cetățeanul german a intrat și iesit din România de 8 ori și a abuzat sexual 12 copii.
    Dintr-o eroare de procedură, violatorul este liber asta deși judecătorii susțineau că “în ipoteza lăsării sale în libertate, există oricând riscul de a comite noi infracțiuni”.
    Procurorii au întârziat finalizarea și trimiterea în judecată a infractorului, ignorând dispozițiile din codul de procedură penală care prevăd că rechizitoriul și dosarul cauzei “se înaintează judecătorului de cameră preliminară cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive a inculpatului.”
    Ultima prelungire a arestului preventiv a expirat pe 28 martie 2022, iar procurorii DIICOT au finalizat rechizitoriul și au sesizat instanța pe 25 martie, prea târziu, judecătorul nemaiputând prelungi arestul preventiv.
    Autoritățile nu au ținut cont că este vorba de 36 de copii, 8 dintre victimele abuzate sexual aveau doar 13 ani, iar alte 8 victime aveau 14 ani. Victima cea mai mică avea numai 12 ani.
    Potrivit informațiilor din presă, printre probele din dosar nu există niciun raport de evaluare psihologică a victimelor, care dacă ar fi fost făcut, ar fi dat o altă încadrare juridică și ar fi arătat gravitatea faptelor.

Responsabili: procurorul de caz al DIICOT, superiorii acestuia care aveau cunoștință despre modul de desfășurare al anchetei și orice alte instituții care au participat activ la derularea anchetei.

Neregulă

    Deși este vorba de 36 de minori, în acest dosar nu a intervenit niciuna dintre autoritățile pentru protecția copilului. Ele trebuiau sesizate de organele de anchetă, respectiv de procuror deoarece acestea nu aveau de unde să știe de dosar, urmărirea penală fiind secretă.

Neregulă

    Conform codului de procedura penală, un dosar sta 60 de zile în camera preliminară. Dosarul în care acesta este judecat este din 25.03.2022 în cameră preliminară și încă nu este soluționat. Chiar și în prezența unui termen de recomandare și nu unul imperativ, cele 11 luni în care justiția nu s-a grăbit să soluționeze un dosar cu un infractor deosebit de periculos în libertate dau dimensiunea abuzului și a incompetenței.

FACIAS atrage atenția că neregulile prezentate reprezintă doar vârful icebergului și că vor ieși la lumină alte detalii despre lanțul de incompetență care a condus la această situație gravă, scrie stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cum d*acului arata pedofilul asta???? Chiar nu e nicio poză cu el? S-a înțeles cu autoritățile să nu-i facă publică mu*a de pedifil împuțit?
0
0
Aici sunt vinovati magistratii. Aia care au salaroi si pensii speciale de la 3000 la 8000 euro pe luna.
2
0
la intrebarea “la ce nivel de incompetență și indiferență criminală se află autoritățile statului r*mân” va poate raspunde oricine : la cel mai inalt nivel posibil; toate autoritatile statului in frunte cu oamenii politici cu functii inalte, magistrati si politie ii protejeaza pe pedofili, violatori si proxeneti de decenii; tara de kkt
8
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367