rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 6 iunie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Condamnare

Autoturism făcut PRAF de TIR: volanul a ZBURAT 20 de metri!

Tatăl a doi copii minori a murit după ce un TIR a întors brusc, zdrobind un autoturism marca Peugeot. Cele două maşini circulau în aceeaşi direcţie - spre Constanţa, când autotrenul a întors brusc. Impactul a fost atât de violent, încât volanul maşinii strivite de TIR a zburat la 20 de metri distanţă.

Ce s-a stabilit în urma cercetărilor

În urma efectuării cercetărilor penale s-a stabilit că Ion P. a condus ansamblul auto format din capul tractor care tracta o semiremorcă, și și când a ajuns în zona km 249+400 m , la ieșirea din localitate, către Municipiul Constanța, a oprit în afara părții carosabile. La punerea în mișcare de pe loc a ansamblului auto, inculpatul a efectuat o manevră de întoarcere neregulamentară peste marcajul longitudinal dublu continuu, care separă cele două sensuri de mers și astfel a intrat în coliziune cu autoturismul marca Peugeot, condus regulamentar de victimă, care se afla sub influența băuturilor alcoolice (alcoolemia pe care a avut-o a fost de 1,005 g/l alcool pur în sânge) dinspre orașul Murfatlar către Municipiul Constanța. În urma accidentării sale, victima a suferit vătămări corporale în urma cărora a decedat. Viteza de deplasare în premomentul impactului - a autoturismului Peugeot a fost de cca 25,89 km/h iar a ansamblului auto – de 15-25 km/h , dar vitezele de deplasare ale celor două autovehicule nu au constituit o cauză directă a producerii accidentului.

Judecătoria Constanța

Cine a provocat starea de pericol

Starea de pericol a fost generată de inculpatul Ion P. prin manevra de întoarcere într-o zonă unde carosabilul, drum național, prezenta un marcaj central constituit într-o linie dublă continuă. Cauza determinantă a producerii accidentului a constituit-o manevra de întoarcere efectuată de către inculpat într-o zonă interzisă, au stabilit experții.

Decizia nu este definitivă

Posibilitățile de evitare a accidentului au aparținut inculpatului care nu trebuia să efectueze manevra de întoarcere într-o zonă unde nu era permisă o astfel de manevră. Și victima a avut posibilitatea de evitare a accidentului dacă respecta condițiile de viteză din zonă, prin frânare sau prin manevre ușoare de evitare prin schimbarea benzii de deplasare. Instanța a decis condamnarea inculpatului Ion P. la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru infracțiunea de ucidere din culpă. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.

Virgil STOIAN

vineri, 3 aprilie 20203161
Comentarii

05MG TL(3 apr 16:53)
Audi argintiu CT 66 SYN din Cernavoda are voie cu folie neagra pe geamurile din fata ?
05Te doare mintea..(3 apr 12:18)
Victima conducea regulamentar in stare de ebrietate , unu la mie alcool in sange !
01Kris(3 apr 11:56)
Peugeut-ul nu cumva era in depasire pe linie continua?
03Gogu(3 apr 10:18)
Aici avem alta vedeta e patronul restaurantului Nasu si Finu ce se sfla la volan si a vrut el sa intoarca ansamblu de pe un sens pe altul de drum
01negru(3 apr 09:36)
Asta nu este domnul prefect Albu ca el avea o alcoolemie de 2,60% si a luat o mare amenda...ca doar a murit un taran jegos....
15BARBU(3 apr 08:38)
Ce idiot de sofer. Cine i-a dat permisul ?
14BOBE(3 apr 08:20)
la analize a reiesit ca avea CORONA
95o pla(3 apr 00:16)
Moare lumea din accidente eu zic sa interzicem toate transporturile... Sa vedeti voi cum in maximum o luna va muri lumea de foame, vor creste talharile din cauza inchiderii totale a economiei, retardatilor.
mai mult...Replica
6 iun 00:00ReplicaUnde a fost PRINSĂ Viorica Dăncilă la SHOPPING!

Fostul premier al României și fost șef al PSD, Viorica Dăncilă, s-a retras de pe scena politică încă de când...836

6 iun 00:00ReplicaDănuț Moisoiu ÎNCEPE construcția ansambului de LOCUINŢE de pe malul lacului Siutghiol!588
6 iun 00:13ReplicaStamate, de la Marco Chim, vrea să PĂCĂLEASCĂ vigilenţa: mai face un bloc şi zice că-i CENTRU educaţional407
6 iun 00:09ReplicaATENŢIE! CFR te dă jos din tren, dacă n-ai MASCĂ

CFR Călători va suplimenta capacitatea trenurilor spre litoralul Mării Negre în acest sfârșit de săptămână....251

6 iun 00:20ReplicaUn constănţean bolnav de CANCER şi-a recâştigat dreptul la VIAŢĂ în instanţă346
6 iun 23:55ReplicaMĂCEL în stil MAFIOT, între rude827
6 iun 23:54Replica7 cazuri de INFECTARE cu CORONAVIRUS la Medgidia

Spitalul Municipal Medgidia este una dintre unitățile suport COVID-19, din județul Constanța. Pentru a nu mai...626

6 iun 23:54ReplicaAmenzi în valoare de 360.600 de lei pentru unităţile de alimentaţie publică324
6 iun 00:00ReplicaNe plângem de GUNOAIE, dar nici nu păstrăm CURĂŢENIA222
6 iun 00:28ReplicaConstanţa este pregătită pentru primul weekend incendiar din acest sezon estival

Constanţa se pregăteşte pentru primul weekend fierbinte din această vară. Dacă startul de la 1 iunie a fost furat...254

6 iun 23:11ReplicaŞoferii din Compozitorilor plâng după PARCĂRI273
6 iun 00:00ReplicaAsa arată centrul comunei Tortomanu în 2020!314
Vremea
16.7°16.7° - 17.3° sâmbătă, 6 iunie 2020
ConstanțaUmiditate: 77%
Vânt: 6.65 m/s
Presiune: 1012 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
6 iun 00:00SportFreiburg - Monchengladbach 1-0

...156

6 iun 00:23SportFotbal - Premier League se reia la 17 iunie, cu meciul Aston Villa–Sheffield

Premier League se reia la 17 iunie, de la ora locală 18.00 (20.00, ora României) cu meciul Aston Villa – Sheffield,...140

6 iun 00:00SportFlorin Gardoş şi-a prelungit contractul cu Universitatea Craiova

Clubul de fotbal Universitatea Craiova a anunţat vineri că a prelungit contractul cu fundaşul Florin Gardoş până...174

6 iun 00:00SportClaudiu Keşeru şi Dragoş Grigore, titulari la Ludogorets într-un derby jucat cu public

După cei din Cehia, Ungaria şi Polonia, Dragoş Grigore şi Claudiu Keşeru sunt alţi fotbalişti români care au...154

Local
6 iun 00:55LocalAvarie RAJA în Năvodari

Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de pe strada Albinelor, din...370

6 iun 00:58LocalCoronavirus: 286 de persoane infectate, la nivelul județului Constanța, de la debutul pandemiei

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 286 de persoane...677

6 iun 00:58LocalSite-ul ANAF nu va funcționa câteva ore, luni, 8 iunie

242

6 iun 00:55LocalStila Goșu, de la fost INTERLOP, la DEZVOLTATOR imobiliar

După o perioadă îndelungată în care a avut probleme cu legea, Stila Goşu, în ultima perioadă pozează în băiat...6425

6 iun 00:53LocalSe reiau spectacolele la Teatrul 'Oleg Danovski'

Teatrul Național de Operă și Balet “Oleg Danovski”, cu sprijinul Primăriei municipiului Constanța, al...450

6 iun 00:59LocalEchipament ultraperformant pentru testarea COVID-19, donat Spitalului Județean Constanța

Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța a fost dotat cu un aparat eCL8000-Automated...644

6 iun 23:30LocalRAEDPP: Casieriile vor fi închise de Rusalii

Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța aduce la cunoștința publicului faptul că...283

6 iun 23:28LocalTrafic îngreunat pe strada Ștefăniță Vodă din municipiul Constanța

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 500 mm, de...455

6 iun 23:27LocalȘeful ANSVSA spune că NU nu se închide tot restaurantul sau hotelul, dacă un client e descoperit cu coronavirus

531

Politică
Interviuri
21 mai 00:06InterviuriINTERVIU SENZAȚIONAL cu RAREȘ BOGDAN! PSD este respins de electorat pentru că iese cu aceleași fețe compromise. VIDEO

Starea de urgență a trecut, însă în urma ei au rămas anumite întâmplări care merită dezbătute alături de...8420

21 mai 00:06InterviuriVirginia Uzun: Eforie, lipsit de strălucire din cauza proastei gestionări a banilor VIDEO

Virginia Uzun a fost directorul Serviciului Public de Impozite şi Taxe (SPIT) din cadrul Primăriei Constanţa timp de...4675

16 mai 00:50InterviuriEugen Teodorovici: Eu sunt, de fapt, preşedintele PSD

3936

6 mai 00:26InterviuriPrefectul Niculescu: Din 605 carantinați la Constanța, 21 aveau Coronavirus! VIDEO

Prefectul George Niculescu, numit în funcție la finele lui 2019, a apucat vremuri greu încercate. Și ne referim la...3587

29 apr 00:26InterviuriProcurorul Teliceanu: dacă minți în adeverință, riști să te alegi cu ani grei de pușcărie! Video

Viorel Teliceanu este unul dintre cei mai tineri prim procurori din țară, el conducând, o bună perioadă de timp,...4433

14 apr 00:05InterviuriSorin Mihai, șeful Inspectoratului Școlar: NU se pune problema înghețării anului școlar! VIDEO

3131

Monden
6 iun 00:00MondenCole Sprouse, arestat la un protest antirasism, după moartea lui George Floyd. Ce a declarat actorul

Actorul Cole Sprouse, 27 de ani, devenit celebru după rolul interpretat în serialul Riverdale, a fost arestat la...149

6 iun 19:50MondenSecretul care l-ar fi făcut pe Michael Jackson să renunţe la sexul cu femei

În lumina documentarului HBO care a stârnit un întreg scandal, Leaving Neverland, dezvăluirile despre viaţa...213

6 iun 00:00MondenCine sunt noii moştenitori ai lui Karl Lagerfeld care vor s-o detroneze pe pisica Choupette?

154

Mapamond
6 iun 00:00MapamondCoronavirus: Jakarta îşi redeschide moscheile şi începe relaxarea restricţiilor

Capitala indoneziană şi-a redeschis vineri moscheile, pentru prima dată după trei luni, demarând o perioadă de...138

6 iun 00:00MapamondCoronavirus: Fiji se declară ţară liberă de COVID-19

Prim-ministrul din Fiji, Voreqe "Frank" Bainimarama, a declarat vineri că acest stat insular din Oceanul Pacific nu mai...147

6 iun 00:00MapamondCoronavirus: Peste 1.000 de morţi în 24 de ore în SUA

141

Sănătate
6 iun 00:00SănătatePrevenirea atrofiei cerebrale, printre efectele benefice ale combinației de vitamine B și Omega 3 la vârstnici

Atrofia cerebrală (sau atrofia creierului) reprezintă pierderea neuronilor, adică a celulelor. Totodată, atrofia...147

6 iun 00:00SănătateBacteriile din gură pot agrava cancerul colo-rectal

Un studiu recent a descoperit că o bacterie banală, comună zonei bucale, poate accelera dezvoltarea cancerului de...146

6 iun 00:00SănătateSubstanțele chimice ajung în organism după folosirea cremelor de protecție solară

138

6 iun 00:00SănătateAntibioticele și riscul de avort spontan

Un nou studiu la scară largă sugerează că unele antibiotice administrate în timpul sarcinii ar mari riscul de avort...148

6 iun 00:00SănătateIngredientul care te ajută să îndepărtezi pesticidele de pe fructe

Tot ceea ce îți trebuie este un ingredient simplu, iar în acest fel vei îndepărta pesticidele de pe fructele tale...155

6 iun 00:00SănătateUn "vaccin" pentru cancer a eliminat tumorile la șoareci

Cercetătorii de la Universitatea Stanford au descoperit că activarea celulelor T în tumori a eliminat chiar și...144

6 iun 00:00SănătateFibrilația atrială, detectată cu ajutorul unui dispozitiv mobil?

Un nou studiu evidențiază utilizarea fezabilă a unor dispozitive mobile pentru a ajuta la detectarea și la...143

6 iun 18:39SănătateVitamina B3, utilă în tratarea glioblastomului?

Un nou studiu arată că niacina, numită în mod obișnuit vitamina B3, combinată cu chimioterapia, poate ajuta...144

6 iun 00:00SănătateAlimentația de post combinată cu vitamina C, eficiente în tratarea cancerului?

137

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT