REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.8° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
18.8° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Avarie RAJA! Mai mulți locuitori din Constanța, fără apă potabilă

Avarie RAJA! Mai mulți locuitori din Constanța, fără apă potabilă

Virgil STOIAN 12 octombrie 2025 | 20:03 1960

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe magistrala de alimentare cu apă, cu diametrul de 600 mm, de pe bd. Alexandru Lăpușneanu din municipiul Constanța, echipele RAJA au sistat furnizarea apei potabile, din această seară (12 octombrie 2025) - ora 19.30, până mâine dimineață (13 octombrie 2025) - ora 5.00.

Avarie RAJA! Mai multi locuitori din Constanta, fara apa potabila

Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, tronsonul delimitat de intersecțiile cu bd. Tomis și strada Nicolae Iorga, precum și cei alimentați prin punctele termice 57 și 104.

Totodată, se va furniza apă cu presiune redusă în cartierele Badea Cârțan și Anadalchioi, dar și în perimetrul delimitat de bd. Tomis  - Alexandru Lăpușneanu – str. B.P. Hașdeu – Soveja - bd. Tomis, cu străzile adiacente.

Pentru executarea lucrărilor de remediere a acestei avarii, echipele de intervenție RAJA sunt nevoite să blocheze 2 benzi de circulație de pe bd. Alexandru Lăpușneanu, în zona Dacia, pe sensul de mers dinspre Trocadero spre bd. Tomis.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

După reluarea alimentării, apa poate prezenta modificări temporare de calitate, precum turbiditate sau culoare, motiv pentru care este indicată utilizarea acesteia doar în scopuri casnice până la limpezire.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
In loc de scuze, ati putea sa dati niste compensatii, ca si asa zica curge vin la robinet, la cat costa.
4
0
daca ar face treaba completa, miine de ce vor rascoli strazile?
1
0
Intre timp mai este o avarie, alta, lucru bine facut. Investistii mari, golaneala mare, lucru de mantuiala
4
0
Avaria a avut loc exact în locul unde au spart recent bulevardul proaspăt asfaltat și reabilitat. Asa de bine au reparat că s-a spart din nou imediat. Vai de capul lor de meșteri. Cei responsabili să plătească din buzunarul propriu toate pagubele inclusiv reasfaltarea de nenumărate ori și nu vor mai executa pe viitor lucrari de mântuială.
21
0