REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Avertismentul MApN-ului cu privire la speculațiile mobilizării

Avertismentul MApN-ului cu privire la speculațiile mobilizării

Victor ROTARU 11 octombrie 2022 | 16:02 663

Ministerul Apărării Naționale (MApN) avertizează cu privire la revenirea speculațiilor cu privire la așa-zise pregătiri pentru mobilizarea rezerviștilor.

Reprezentanții Ministerului Apărării susțin, într-o postare pe Facebook, că în mediul online circulă un document reprezentând o adresă trimisă de Direcția de Sănătate Publică a județului Cluj către Asociația Medicilor de Familie din același județ.

MApN precizează că speculațiile care acreditează ideea că acest document ar fi o dovadă a pregătirilor de mobilizare a rezerviștilor militari, pe care autoritățile statului român le-ar face pe ascuns, în contextul războiului din Ucraina, nu au nicio legătură cu realitatea, relatează Mediafax.

„De fapt, potrivit prevederilor art. 46 din Legea nr 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare, Direcțiile de sănătate publică transmit centrelor militare zonale și județene anual, până la data de 1 noiembrie, tabele cu cetățenii bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 35 ani care au afecțiuni medicale incompatibile cu serviciul militar. Precizăm că actualizarea bazelor de date a rezerviștilor reprezintă o activitate cu caracter permanent, la termenele prevăzute de lege și nu are legătură cu situația de securitate din apropierea granițelor României”, se arată în postare.

Reprezentanții ministerului spun că astfel de încercări de inducere în eroare a opiniei publice au mai existat și au fost semnalate de structurile de informare publică ale MApN.

Aceștia recomandă verificarea știrilor apărute în spațiul virtual prin instrumentele puse la dispoziție de către MApN în ceea ce privește informarea publicului atât pe site-ul oficial al instituției, cât și pe canalele oficiale din social media, potrivit stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108