Avocatul lui Fănel Bogos, primele declarații după audierea lui Ilie Bolojan: "Nu va fi urmărit penal vreodată”
Avocatul lui Fănel Bogos, primele declarații după audierea lui Ilie Bolojan: "Nu va fi urmărit penal vreodată”
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestBogdan Gheorghiță, avocatul lui Fănel Bogos, a făcut primele declarații după ce premierul demis Ilie Bolojan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul afaceristului din Vaslui.
"A precizat exact ce a spus și domnul Bogos. Vina e că vrea o altă parte a politicului să-l dea jos.
Sunt multe companii care au probleme. S-a prezentat un memoriu și atât.
cum considerați dumneavoastră că cine își poate spune părerea într-un dosar în care nu e parte?
Sunt persoane care au intrat în viața domnului Bogos care, apoi, au fost îndepărtați. Apoi s=-au apucat între ei că ar face Bogos ceva.
S-a procedat legal pentru a intra la domnul premier. dacă ar fi intrat ilegal, nu ar fi fost făcută cerere.
Nu va fi urmărit penal vreodată Bolojan. Pentru că știu probele din dosar.
Domnul Bolojan a fost sincer, e un om deosebit.
Consider că nu răspunde la această întrebare despre mita despre care se vorbește.
Domnul premier avea zilnic zeci de mesaje, telefoane. Foarte mulți au ajuns la dânsul în birou.
Problemele fermierilor sunt discutate de domnul Bocciu.
Când apare o minciună despre aceată mită, tu ai mai primi pe cineva?", a spus avocatul lui Bogos.
Omul de afaceri Fănel Bogos este administratorul unei societăți din județul Vaslui din domeniul creșterii păsărilor. El a fost reținut în luna noiembrie 2025 de procurorii DNA - Serviciul Teritorial Iași, iar ulterior arestat.
Din luna martie, Bogos este plasat sub control judiciar. Acesta este acuzat de fapte de corupție pentru că ar fi apelat la persoane din cercuri de influență, inclusiv la nivelul administrației centrale, pentru a-l schimba din funcție de șeful DSVSA Vaslui, Mihai Ponea, instituție care amendase în repetate rânduri societatea sa.
În același dosar, alte trei persoane au fost reținute pentru trafic de influență, dare de mită și șantaj, iar două persoane au fost plasate sub control judiciar pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență și șantaj, respectiv complicitate la trafic de influență.
Printre acestea se află și fostul președinte al PNL Vaslui, Mihai Barbu. El este acuzat că i-ar fi intermediat afaceristului întâlniri cu persoane din administrația centrală. În prezent, acesta se află sub control judiciar.
De asemenea, pe 25 august, procurorii din cadrul DNA Iași au dispus urmărirea penală față de Cristina Trăilă, fost deputat PNL și fost secretar general adjunct al Guvernului, pentru complicitate la folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Conform unui comunicat al DNA transmis presei în noiembrie 2025, Fănel Bogos ar fi încercat să obțină despăgubiri de aproximativ 13 milioane de lei, după ce, în anul 2024, la una dintre fermele sale din județul Vaslui ar fi fost confirmat un focar de salmoneloză. Întrucât DSVSA Vaslui ar fi dispus neutralizarea a 230.000 de păsări și i-a refuzat plata despăgubirilor, omul de afaceri ar fi apelat la mai multe persoane pentru a-l schimba din funcție pe directorul instituției și pentru a determina conducerea ANSVSA să îi favorizeze firma, potrivit știripesurse.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
18.5° Constanța 










.jpeg_t.jpeg)



