REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.5° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Avon se retrage de pe piaţa din Franţa

Avon se retrage de pe piaţa din Franţa

Replica API 15 octombrie 2013 | 00:00 262

Compania americană Avon Products a anunţat luni închiderea operaţiunilor sale din Franţa până la sfârşitul lunii, ca parte a planului de reducere a costurilor, după aproape 50 de prezenţă pe piaţa franceză, transmite BBC. Subsidiara Avon de la Paris va garanta numai actualele comenzi şi nu există certitudinea că reprezentanţii Avon vor reuşi să facă livrări după sfârşitul lunii octombrie. În Paris, compania are aproximativ 120 de angajaţi, care sprijină activitatea celor 11.000 de reprezentanţi care vizitează clienţii la domiciliu. Estelle Croissant, angajat al Avon, a declarat pentru BBC că sindicatele acuză compania că nu a urmat în mod corect procedura de concediere a angajaţilor.

'Ei nu au respectat toate procedurile conform propriilor lor reglementări. tim acum că a fost desemnat un administrator în martie dar nu este în vigoare nici un program în sprijinul angajaţilor. Ne simţim abandonaţi, deşi am lucrat din greu să facem compania profitabilă', a explicat Estelle Croissant. Purtătorul de cuvânt al Avon a refuzat să comenteze decizia de retragere de pe piaţa din Franţa. În decembrie, Avon Products anunţa că va concedia aproximativ 1.500 de angajaţi în întreaga lume şi va ieşi de pe pieţele din Coreea de Sud şi Vietnam, acestea fiind prevăzute în planul de reducere a costurilor.

Avon, prezentă şi pe piaţa din România, estimează că desfiinţarea celor 1.500 de locuri de muncă va duce la economii de 80-90 milioane de dolari. Costurile ridicate ale produselor, ratele de schimb nefavorabile şi dificultăţile pe pieţele sale cheie, cum ar fi Brazilia, SUA şi Rusia au continuat să afecteze Avon în 2012, când a raportat un declin semnificativ al profitului.

sursa: agerpres

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272