REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
11.4° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Bădrăgan: Unii joacă prin filme, în timp ce taxele şi preţurile devin tot mai fierbinţi

Bădrăgan: Unii joacă prin filme, în timp ce taxele şi preţurile devin tot mai fierbinţi

Replica API 29 martie 2013 | 00:00 109

Apel către prefect

Apel către prefect

Subiectul creşterii preţului la gigacalorie a stârnit politicienii Constanţei. Opoziţia, prin senatorul Christian Gigi Chiru şi deputatul Dănuţ Culeţu, au transmis că măsura este ilegală. Mai mult, PDL Constanţa a transmis prefectului o scrisoare prin care îi solicită să atace în contencios hotărârea. Vicepreşedintele Partidului Ecologist Român, Dumitru Bădrăgan, care este şi avocat, susţine că este păcat că aceste demersuri nu se fac în comun, pentru ca ele să aibă o mai mare greutate. În plus, comentează Bădrăgan, "i se cere prefectului să atace în contencios hotărârea, iar el răspunde... ce credeţi? Că analizează. Păi cât analizează, când e clară situaţia? Ce aşteptaţi domnule prefect? Constănţenii vor plăti pentru agentul termic 358,54 de lei/gigacalorie în loc de 341 de lei cât au achitat până în prezent, preţ care oricum era printre cele mai mari din ţară". "Mai mult, vreau să vă spun că minimele cunoştinţe de legislaţie ar putea să îl conducă pe prefect, din start, la următorul aspect legat de hotărârea de consiliu: în municipiul Constanţa, preţul gigacaloriei este subvenţionat de administraţia locală doar pentru o parte din populaţie, în funcţie de venituri, constănţenii cu venituri de peste 1.600 de lei pe membru de familie nebeneficiind de subvenţii. Ori, conform Constituţiei, cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Tot potrivit legii, prefectul este cel care asigură aplicarea şi respectarea Constituţiei, a legilor etc.", spune Bădrăgan. Ecologistul a mai comentat că, "în timp ce unii reprezentanţi ai administraţiei publice locale joacă prin filme, taxele şi preţurile la utilităţi devin tot mai... fierbinţi la Constanţa".

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272