REPLICA ONLINE CONSTANTA

3.7° Constanța Sâm., 7 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7636
3.7° Constanța Sâmbătă, 7 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7636
 

Băiatul fostului mare internațional român a semnat cu Universitatea Craiova!

Băiatul fostului mare internațional român a semnat cu Universitatea Craiova!

Mirela PASCAL 25 august 2026 | 00:00 603

Darius Mihai Stîngă, jucător născut în 2007, băiatul fostului internațional român Ovidiu Stîngă (53 de ani), a semnat cu Universitatea Craiova, echipă la care de altfel a evoluat și tatăl său, în mai multe perioade, de-a lungul carierei sale de fotbalist. El vine în Bănie din Olanda, de la AMVJ Amstelveen.

Baiatul fostului mare international roman a semnat cu Universitatea Craiova!
 

Mutarea a fost anunțată în cursul zilei de luni chiar pe portalul pus la dispoziție de Federația Română de Fotbal în acest sens, hailafotbal.ro. În primă fază, juniorul va juca la echipa a doua a clubului de pe „Ion Oblemenco”, urmând bineînțeles, în cazul în care prestațiile sale vor fi de așa natură, ca la un moment dat să ajungă chiar și în „anturajul” primei formații.De semnalat că Darius Stîngă s-a format în Olanda, țară în care a jucat și tatăl său la un moment dat, pentru Helmond Sport. În afară de această experiență și de cele de la Universitatea Craiova, Ovidiu Stîngă, fost mijlocaș dreapta, a mai evoluat ca fotbalist și la Dinamo, Salamanca și PSV Eindhoven.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Prin publicarea unui comentariu, utilizatorul confirmă că a luat cunoștință de aceste reguli și este de acord să le respecte.
Și asta va juca că băiatul lui ,,tamplari,,varza
0
0