REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
11.6° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Balta Tuzla s-a revărsat peste comună: copiii vor fi vaccinaţi, să nu se îmbolnăvească

Balta Tuzla s-a revărsat peste comună: copiii vor fi vaccinaţi, să nu se îmbolnăvească

Replica API 25 ianuarie 2013 | 00:00 388

Bola i-a pus la treabă pe Dina şi Papari

Bola i-a pus la treabă pe Dina şi Papari

Instituţia Prefectului Judeţul Constanţa a fost informată joi dimineaţă de către Primăria Tuzla despre faptul că nivelul apei din sol a crescut foarte mult în zonă, în urma ploilor şi topirii zăpezilor căzute în perioada decembrie 2012- ianuarie 2013, fiind astfel afectate aproximativ 40 de gospodării. Prefectul Eugen Bola a luat legătura cu reprezentanţii Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral Constanţa şi a dispus ca pompele pe care instituţia le are în administrare să fie pornite de urgenţă în scopul scăderii nivelului de apă din Balta Tuzla, pentru a se face posibilă astfel scurgerea apei din gospodării. De asemenea, prefectul a discutat situaţia din zonă şi cu directorul Direcţiei de Sănătate Publică din Constanţa, dr. Dina Constantin. Astfel, o echipă a Serviciului de Control în Sănătate Publică s-a deplasat în localitatea Tuzla, unde s-a constatat că aproximativ 40 de gospodării sunt afectate de nivelul crescut de apă din sol şi deversări de ape fecaloid-menajere. Echipa DSP a prelevat probe de apă potabilă din reţeaua localităţii ce aparţine societăţii RAJA din zona afectată, iar la primărie au fost date spre folosinţă 50 de kg de var cloros. Astfel, Primăria Tuzla va repartiza varul cloros şi va supraveghea dezinfecţia în gospodăriile afectate, conform instrucţiunilor DSPJ Constanţa, sub supravegherea medicilor de familie. RAJA a informat, câteva ore mai târziu, că apa este bună de consum. Pe de altă parte, primăria va supraveghea funcţionarea pompelor Administraţiei Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral Constanţa. Medicii de familie vor efectua catagrafia copiilor cu vârste cuprinse între 1-15 ani din zona afectată în vederea efectuării vaccinării antihepatită A şi vor comunica către DSP Constanţa cazurile de boală infecţioasă cu transmitere digestivă din perioada decembrie 2012- ianuarie 2013. "S-a luat legătura telefonic cu medicii de familie din Tuzla să vaccineze copii contra Hepatitei A. Urmează să se facă catagrafia lor", susţine dr. Dina, directorul DSP.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272