REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
12.4° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Băluţ a semnat contractul pentru extinderea danei de gabare din Port

Băluţ a semnat contractul pentru extinderea danei de gabare din Port

Replica API 28 februarie 2013 | 00:00 71

Proiect de 70 de mii de euro

Proiect de 70 de mii de euro

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, manageriată de Lucian Băluţ, şi asocierea dintre SC Cinnamon Project SRL Bucureşti şi MH Poly Consultants & Engineers BV din Olanda au semnat ieri, 27 februarie 2013, contractul pentru consultanţa de supervizare a execuţiei lucrărilor pentru "Extinderea spre sud a danei de gabare din Portul Constanţa". Valoarea contractului este de 288.395 lei, echivalentul a 69.961,15 euro, fără TVA, iar durata acestuia este de 49 de luni. Contractul pentru execuţia lucrărilor a fost semnat, în octombrie 2012, cu asocierea SC Argos Industrial SRL Cernavodă - SCIM SA Constanţa - SC Tractebel Engineering Bucureşti. Valoarea contractului este de 12.744.039,72 lei (fără TVA) echivalentul a 3.091.637,69 euro, iar termenul de execuţie este de 24 luni. Obiectivul "Extinderea spre sud a danei de gabare din Portul Constanţa" are scopul de a crea noi fronturi de acostare şi noi teritorii pentru operare în Portul Constanţa. Este prevăzută realizarea unui teritoriu portuar suplimentar de 10.900 mp, care oferă condiţii pentru executarea unor lucrări de suprastructură ce vor conduce la o creştere de trafic în port. De asemenea se va extinde actualul cheu, în vederea eficientizării activităţii portuare desfăşurate în zonă, prin construirea unui nou front de acostare în lungime de 170 m. Finanţarea obiectivului "Extinderea spre sud a danei de gabare din Portul Constanţa" este asigurată prin Programul Operaţional Sectorial în Transport 2007-2013, din fonduri structurale ale Uniunii Europene în proporţie de 69,25% şi restul din alocaţii bugetare.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272