Banca Transilvania va acorda dividende suplimentare şi va lansa noi emisiuni de obligaţiuni de până la 2 miliarde de euro
Banca Transilvania va acorda dividende suplimentare şi va lansa noi emisiuni de obligaţiuni de până la 2 miliarde de euro
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestBanca Transilvania va acorda acţionarilor dividende suplimentare în valoare de 700 de milioane de lei, provenite din rezervele de profit net acumulate în anii anteriori şi va lansa emisiuni de obligaţiuni de până la 2 miliarde euro, care vor susţine planurile viitoare de creştere, a anunţat marţi banca.
Aceste iniţiative, propuse de Consiliul de Administraţie, au fost aprobate marţi de acţionari în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor.
Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, banca a alocat deja în acest an 1,59 miliarde lei ca dividende, din profitul anului 2024, reprezentând 45% din acesta.
"Angajamentul nostru este de a recompensa încrederea acţionarilor şi investitorilor, având în vedere rezultatele financiare solide ale băncii şi capacitatea sa de a genera valoare pe termen lung. În plus, ne bucurăm că putem să oferim lichiditate şi sprijin acţionarilor noştri, într-o perioadă cu provocări. Referitor la noile emisiuni de obligaţiuni, considerăm că sunt o opţiune foarte bună pentru diversificarea bazei de capital, în condiţii eficiente de cost şi care oferă în acelaşi timp o consolidare a prezenţei BT ca emitent pe pieţele financiare internaţionale", a declarat preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania, Horia Ciorcilă, citat în comunicat.
Distribuţia de dividende suplimentare presupune un dividend brut de 0,6420 lei/acţiune, randamentul fiind de aproximativ 2,3%, raportat la preţul actual al acţiunii TLV.
Data plăţii dividendelor este 11 decembrie 2025, pentru acţionarii înregistraţi la data de 25 noiembrie 2025.
În ceea ce priveşte emisiunile de obligaţiuni corporative se vor desfăşura pe o perioadă de maximum 5 ani, vor cumula o sumă de maximum 2 miliarde de euro (sau echivalent în altă valută) şi vor fi denominate în lei, euro sau altă valută.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.3° Constanța 













