REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
16.4° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Banias a semnat, vineri, prezenţa periodică la IPJ, după cum i-au impus procurorii

Banias a semnat, vineri, prezenţa periodică la IPJ, după cum i-au impus procurorii

Replica API 31 martie 2012 | 00:00 144

Cercetat în dosarul "Portul",

Cercetat în dosarul "Portul",

Senatorul Mircea Banias, cercetat în stare de libertate în dosarul "Mafia din Portul Constanţa", s-a prezentat, vineri, în jurul orei 11.00, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa (IPJ), pentru a-şi confirma "prezenţa", aşa cum i s-a impus în momentul luării măsurii interdicţiei de a părăsi ţara. Îmbrăcat în ţinută "de stradă"şi cu o geantă pe umăr, parlamentarul nu a pierdut prea mult timp, totul petrecându-se în mai puţin de 30 de secunde, timp în care a intrat la ofiţerul de serviciu, a semnat în caietul de evidenţă, după care a ieşit la fel de rapid cu intrase. Mircea Banias este acuzat de aderare la un grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi instigare la delapidare, fiind singurul, dintr-un lot de 30 de persoane, care a fost cercetat în stare de libertate încă de la începutul anchetei.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272