Bărbat, arestat pentru vătămare corporală, în Constanța
Bărbat, arestat pentru vătămare corporală, în Constanța
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestB.N. a fost arestat preventiv, acuzat fiind că, în urma unui conflict spontan, l-a lovit pe O.A. cu un obiect din lemn la nivelul capului, trunchiului și membrelor.
La data de 09.06.2023 procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a propus judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 09.06.2023 şi până la data de 08.07.2023 inclusiv, a inculpatului B.N., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală, prev. de art. 194 alin. (1), lit. e) din C. pen. și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 din C. Pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. Pen.
În concret, în cauză s-au reţinut următoarele:
În data de 07.06.2023, în jurul orei 20:45, în timp ce se afla pe o stradă din municipiul Constanța, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul B.N. a lovit persona vătămată O.A. cu un obiect contondent din lemn la nivelul capului, trunchiului și membrelor, provocându-i leziuni traumatice ce necesită pentru vindecare aproximativ 60 zile de îngrijiri medicale, din punct de vedere medico-legal. Leziunile de violenţă au pus în primejdie viaţa victimei, prin hemoragie meningo-cerebrală, urmare a unui traumatism cranio-cerebral grav, cu fracturi craniene.
În cauză s-a reţinut de asemenea că prin fapta de agresiune comisă asupra persoanei vătămate inculpatul a tulburat ordinea și liniștea publică.
Inculpatul B.N. este cunoscut cu antecedente penale, el fiind condamnat anterior, atât în România, cât și în străinătate, la pedepse privative de libertate, pentru infracțiuni contra persoanei, precum lipsire de libertate în mod ilegal, vătămare corporală şi lovire sau alte violenţe.
Prin ordonanța organului de cercetare penală din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa – Secţia 2 din data de 08.06.2023 s-a dispus reținerea inculpatului B.N. pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 08.06.2023, ora 19:30, până la data de 09.06.2023, ora 19:30.
La data de 09.06.2023 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a admis propunerea procurorului de caz, dispunând luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 09.06.2023 şi până la data de 08.07.2023 inclusiv, faţă de inculpatul B.N.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatorului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
17.7° Constanța 




.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)



