REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Bărbat CERCETAT pentru FURT de energie electrică și 'târât' în instanță! A fost ACHITAT!

Bărbat CERCETAT pentru FURT de energie electrică și 'târât' în instanță! A fost ACHITAT!

Replica API 10 ianuarie 2020 | 00:00 697

Un bărbat din județul Constanța s-a ales cu dosar penal pentru furt de energie electrică, după care a fost trimis în judecată. În instanță, acesta a precizat că este despărțit de soție de 12 ani, că nu mai locuiește la acea adresă încă de atunci, făcând, totodată, dovada că nu este proprietarul imobilului. Astfel, judecătorii instanței de fond l-au achitat.

”Achită pe inculpatul.. , cetățean român sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, prev. de art. 228 alin 1 și 3 C. pen., întrucât nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea”, potrivit minutei judecătorești. Analizând materialul probator administrat în cauză în faza de urmărire penală instanța a reținut, ca situație de fapt, că angajații Enel Distribuție Dobrogea și organele de poliție au efectuat controale la adresa din Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, constatând că acest imobil ese racordat illegal la rețeaua electrică, consumînd ilegal energie electrică. Bărbatul trimis în judecată petru săvârșirea infracțiunilor a negat că el a efectuat branșamentul ilegal și că ar fi sustras energia electrică, motivând că este despărțit de 12 ani de soția sa și la acea adresă el nu mai locuiește în fapt de la acel moment. Acesta a susținut că nu el a semnat procesele verbale ci fiul său și că nu s-a aflat de față la datele la care s-au făcut constatările. Considerând necerare anumite lămuriri, isntanța a procedat la audierea martorilor, care nu au putut să arate cu certitudine că inculpatul se afla la acea adresă la momentul în care s-au făcut verificările. Mai mult, inculpatul a depus o adeverință eliberată de către Primăria comunei, prin care se atestă că nu este proprietarul imobilului. Având în vedere declarațiile martorilor care nu au putut să îl plaseze cu certitudine la fața locului pe inculpat, faptul că acesta nu a fost surprins efectiv folosind instalația clandestină, faptul că inculpatul nu figurează ca și proprietar al imobilului, instanța a apreciat că nu sunt suficiente probe care să conducă la condamnarea acestuia.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Singura casa s-a bransat si a inceput sa consume curent,iar proprietarul vroia sa achite factura ,iar casa nu era de accord.....rusine.
1
1
deci chiriasul fura ? sau nimeni
1
1
da' unii dintre aceia de pe strada Sanatatii din Nvd, care fura curent audiati in calitate de martori, cu ei ce se-ntampla?
1
1
Justitia din Romania. Pensii speciale si salarii de peste 20.000 lei.
5
5

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108