REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
18.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Bărbat din Murfatlar, condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru tentativă de viol

Bărbat din Murfatlar, condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru tentativă de viol

Deria ISLEAM 25 octombrie 2024 | 14:43 690

La data de 24 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Murfatlar au identificat un bărbat, de 24 de ani, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis mandat de executare a pedepsei de 3 ani și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la viol.

Barbat din Murfatlar, condamnat la 3 ani si 6 luni de inchisoare pentru tentativa de viol

Bărbatul a fost condus și încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă.

Acțiuni ale polițiștilor 

La data de 24 octombrie a.c., polițiști din cadrul  Poliției Orașului Năvodari au desfășurat o acțiune pentru prevenire a faptelor antisociale și a consumului de substanțe interzise, în vederea asigurării unui climat optim de ordine și siguranță publică.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 2.000 de lei.

În timpul acțiunii, polițiștii au constatat o infracțiune la regimul rutier.

Astfel, în jurul orei 09.40, polițiștii au depistat un bărbat, de 42 de ani, care ar fi condus un autoturism pe strada Constanței din orașul Năvodari, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, continuă cercetările.

La data de 24 octombrie a.c., polițiști din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Constanța au acționat pentru prevenirea și combaterea sustragerilor de componente de la infrastructura feroviară, în zona căilor ferate din Constanța.

Astfel, polițiștii au legitimat 60 de persoane și au aplicat 12 sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.180 lei.

La data de 24 octombrie a.c., polițiști din cadrul Postului de Poliție Transporturi Navale Mangalia Sud au desfășurat o acțiune privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, la sediile sociale de pe raza de competență.

Polițiștii au controlat cinci obiective, iar în urma neregulilor constatate, a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare totală de 100 de lei.

Activități preventive

Activitățile de educație și conștientizare desfășurate de polițiștii constanțeni în această săpămână au rolul de a ajuta la crearea unui mediu școlar mai sigur, iar implicarea părinților și a cadrelor didactice este esențială pentru succesul acestor inițiative. 

În cadrul campaniei „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția” , polițiștii constănțeni îi încurajează pe elevi să își exprime opiniile și să ceară ajutor unui adult, fie profesor sau părinte, ori de câte ori se simt în pericol. 

Polițiștii vor fi prezenți în școli, pe parcursul întregului an școlar, pentru a interacționa cât mai des cu elevii, în vederea prevenirii violenței și delinvenței juvenile.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ce compuneri face militia.
0
0