REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Bărbat înjunghiat în parcarea unui centru comercial, în urma unei tamponări ușoare

Bărbat înjunghiat în parcarea unui centru comercial, în urma unei tamponări ușoare

A.F. 2 februarie 2025 | 20:14 2722

Un incident violent a avut loc sâmbătă, 2 februarie 2025, într-o parcare din Sectorul 2 al Capitalei, în zona unui centru comercial. Potrivit Poliției Capitalei, un conflict spontan izbucnit între doi șoferi, în urma unei tamponări ușoare, s-a transformat într-o altercație gravă, soldată cu rănirea a două persoane.

Barbat injunghiat in parcarea unui centru comercial, in urma unei tamponari usoare

 

Conform primelor informații, un bărbat în vârstă de 39 de ani l-ar fi agresat fizic pe celălalt șofer, un bărbat de 36 de ani, folosind un obiect tăietor-înțepător.

Victima a suferit mai multe răni la nivelul toracelui și coapsei, fiind transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. De asemenea, în urma conflictului, soția agresorului a fost rănită la nivelul feței.

Polițiștii de la Secția 9 au intervenit rapid la fața locului și au demarat cercetările pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

Persoanele implicate au fost duse la Secția 9 pentru audieri, iar cazul este investigat sub aspectul comiterii infracțiunilor de „lovire sau alte violențe” și „tulburarea ordinii și liniștii publice”.

Urmează ca unitatea de parchet competentă să fie sesizată pentru continuarea procedurilor legale. Autoritățile precizează că ancheta este în desfășurare, iar noi informații vor fi comunicate pe măsură ce vor fi disponibile, scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere