REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.8° Constanța Joi, 20 Iun. 2024
Anul XX Nr. 6766
33.8° Constanța Joi, 20 Iunie 2024 Anul XX Nr. 6766
 

BĂRBATUL care a vrut să se SPÂNZURE s-ar putea întoarce după GRATII!

BĂRBATUL care a vrut să se SPÂNZURE s-ar putea întoarce după GRATII!

Replica API 6 decembrie 2021 | 21:30 2040

Victor Șenchiu, din Topolog, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice. Acesta este acuzat că, după ce a consumat băuturi alcoolice la o terasă din Topolog, a intrat în interiorul barului și a spart geamul unui frigider și carcasa sistemului de alarmare. Magistrații din cadrul Judecătoriei Babadag au decis condamnarea inculpatului la 1 an și șase luni de închisoare, însă deoarece Victor Șenchiu avea și alte pedepse nexecutate, prin contopirea acestora va executa șase ani de închisoare. Decizia nu este definitivă. Vă reamintim că Victor Șenchiu încercase, în anul 2013, să se spânzure cu șireturile de la încălțăminte.

Victor Șenchiu

Cum s-a petrecut incidentul

Potrivit rechizitoriului, Victor Șenchiu a consumat băuturi alcoolice la terasa barului, după care a intrat în local având în mână o sticlă de bere și fără motiv a aruncat cu putere sticla de bere în rafturile barului cauzând distrugerea carcasei sistemului de alarmare dar și sperietura gestionarului ce se afla în bar, sticla de bere spărgându-se la impact. Imediat inculpatul s-a îndreptat către frigiderele tip vitrină din incinta localului, iar prin aplicarea unei lovituri de pumn a reușit să spargă geamul dublu al ușii frigiderului. Din acest moment gestionarul susține faptul că pe fondul atacului de panică cauzat dar și de teamă să nu fie agresată fizic de către inculpat nu a mai observat modul de acțiune al autorului. Ulterior inculpatul a lovit cu pumnul și cotul geamul unei alte vitrine alăturate fără a reuși să o spargă, situație în care a luat o sticlă de bere din frigiderul cu vitrina spartă cu intenția de o folosi la spargerea altor bunuri din local, însă a fost imobilizat de alți clienți prezenți în local care au intervenit fiind indignați de comportamentul inculpatului, iar totodată pentru a limita pagubele cauzate de inculpat. Pe fondul scandalului produs de către inculpat, gestionarul a manifestat o teamă de a se mai prezenta la locul de muncă, luându-și concediu în perioada următoare.

Ce a spus instanța

La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere starea de pericol creată pentru valoarea socială ocrotită, legea penală incriminând faptele de natura celor săvârșite de inculpat independent de producerea unui rezultat material, precum și împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor. Cu privire la persoana inculpatului (antecedentele penale, conduita după săvârșirea infracțiunii, conduita procesuală, nivelul de educație, vârsta, stare de sănătate, situația familială și socială), instanța va ține cont de faptul că inculpatul a avut o conduită procesuală pozitivă de recunoaștere a faptei săvârșite atât în cursul urmăririi penale, cât și în fata instanței de judecată, acesta a colaborat cu organele de cercetare penală și și-a exprimat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.

Cine este Victor Șenchiu

Victor Șenchiu a fost condamnat la închisoare în decembrie 2011. A primit şase ani de închisoare după ce în noaptea de 2 spre 3 iulie 2011, a incendiat un autoturism Renault Megane al unei femei, cauzând un prejudiciu în valoare de 8.000 euro. De asemenea, în perioada 3 – 26 iulie 2011, pe fondul stării conflictuale existente, Victor a transmis părţii vătămate, prin convorbiri telefonice, ameninţări cu acte de violenţă asupra sa şi a familiei sale precum şi ameninţarea că le va incendia casa. În noaptea de 6 spre 7 august 2011, cel în cauză împreună cu doi prieteni, Ionuţ şi Dana au pătruns în locuinţa unei femei din localitatea Sâmbăta Nouă, de unde au furat 1.000 euro şi 2 telefoane mobile. Condamnat pe data de 21 decembrie 2011, Şenchiu nu a vrut să stea prea mult la închisoare. Pe data de 2 ianuarie 2012, în jurul orelor 13.00, Victor Senchiu a escaladat gardul împrejmuitor al Penitenciarului Tulcea, însă a fost surprins imediat şi împiedicat în acţiunea sa de evadare. Pe 16 aprilie 2013, Victor Șenchiu a vrut să se spânzure cu șireturile de la încălțăminte.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
324412253819
5/49
271712293632
joker
24193722616