Bărbatul care l-a scuipat pe Traian Băsescu NU va fi internat la Palazu Mare
Bărbatul care l-a scuipat pe Traian Băsescu NU va fi internat la Palazu Mare
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAdrian Zglobiu, individul care l-a scuipat pe preşedintele României, nu va rămâne internat la Palazu Mare. Magistraţii Tribunalului Constanţa au admis, în cursul zilei de luni, 2 iunie, contestaţia depusă de Adrian, cu privire la internarea nevoluntară.
Zglobiu a declarat în faţa procurorilor că îşi regretă fapta şi că nu doreşte să fie internat.
Reamintim că magistraţii Judecătoriei Constanţa au admis propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, la data de 29 mai, cu privire la internarea nevoluntară, dar Zglobiu a depus contestaţie.
Totul a început încă de marţi, 27 mai, când anchetatorii au spus că internarea la Palazu Mare se va face cu acordul inculpatului. Astfel, în dimineaţa de miercuri, 28 mai, în jurul orelor 10.00, oamenii legii au mers la domiciliul lui Zglobiu, situat pe strada Oltului, din zona ICIL, pentru a-l conduce la Serviciul de Medicină Legală. La vederea poliţiştilor, Adrian a fugit în spatele casei şi a început să se taie cu un cuţit pe abdomen, gât şi braţe. Din fericire, omul legii aflat la faţa locului a intervenit prompt, i-a smuls cuţitul din mână, astfel victima nu a reuşit decât să-şi provoace nişte răni superficiale, fiind transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Menţionăm că, în cursul zilei de duminică, 25 mai, şeful statului a depus plângere, la Parchetul Tribunalului Constanţa, pe numele acestuia, pentru ultraj. Auzind cele petrecute, primarul Constanţei a spus că îi este milă de el şi ar vrea să-l ajute. Reamintim că Adrian Zglobiu l-a scuipat pe Traian Băsescu în momentul în care acesta a coborât de pe Nava Şcoală Mircea, la finalul vizitei făcute la bordul vasului după ceremoniile de decorare a bricului, care au avut loc sâmbătă în dana de pasageri a Portului Constanţa. Bărbatul a fost reţinut, iar apoi pus în libertate duminică seară, după expirarea ordonanţei de reţinere valabilă pentri 24 de ore, fiind cercetat în libertate pentru ultraj, loviri şi alte violenţe.
L.C.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News