REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
11.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Bărbatul pe trotinetă care a atacat două femei în București a fost arestat preventiv

Bărbatul pe trotinetă care a atacat două femei în București a fost arestat preventiv

Replica API 20 august 2022 | 00:00 1163

Bărbatul care a rănit zilele trecute cu un bisturiu două femei în centrul Capitalei, în timp ce se deplasa pe o trotinetă electrică, a fost arestat preventiv.

După ce au fost sesizaţi de cele două victime, poliţiştii au făcut verificări pentru identificarea agresorului. Acesta a fost prins și reţinut. Vineri, instanţa a decis arestarea acestuia pentru 30 de zile, pentru lovire sau alte violenţe, potrivit polițiștilor citați de Agerpres.

„Îmi pare foarte rău. Exagerat de rău îmi pare”, le-a spus el jurnaliștilor.

Pe 17 august, în jurul orei 21,25, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 1 au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că o tânără ar fi fost zgâriată cu un bisturiu de către un bărbat, care se afla în deplasare pe o trotinetă, pe o stradă din Sectorul 1.

După aproximativ 10 minute, poliţiştii Serviciului de Poliţie pentru Centrul Vechi au fost sesizaţi de o altă femeie despre faptul că a fost lovită de același bărbat, pe o stradă din Sectorul 3.

La faţa locului s-au deplasat, de urgenţă, poliţişti care au demarat verificările.

Una dintre cele două femei rănite a fost preluată şi transportată la spital pentru îngrijiri medicale, dar a fost externată în aceeași zi, conform digi24.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
un trotinetist laba-trist, un usr-ist
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102