REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Dum., 19 Mai 2024
Anul XX Nr. 6734
9.4° Constanța Duminică, 19 Mai 2024 Anul XX Nr. 6734
 

Baschet masculin: Liga Naţională va avea o singură grupă valorică din sezonul viitor

Baschet masculin: Liga Naţională va avea o singură grupă valorică din sezonul viitor

Replica API 17 iunie 2020 | 22:28 1037

Liga Naţională de baschet masculin va avea o singură grupă valorică din sezonul 2020-2021, indiferent de numărul de echipe înscrise în campionat, a decis, luni, Comisia de Competiţii a Federaţiei Române de Baschet, potrivit site-ului clubului CSM CSU Oradea.

Toate echipele se vor confrunta între ele în dublă manşă pe parcursul sezonului regulat, data limită pentru înscrierea în sezonul 2020/21 fiind 15 iulie. Primele opt clasate la încheierea sezonului regulat se vor califica în play-off, care se va juca după sistemul cel mai bun din cinci partide, în trei faze (sferturi de finală, semifinale, finala). Liga Naţională se va încheia cel târziu la data de 12 iunie 2021.

Sezonul competiţional ar urma să demareze pe 3 octombrie, cu meciurile din prima fază a Cupei României, iar o săptămână mai târziu se va desfăşura prima etapă a Ligii Naţionale.

Cupa României se va juca în dublă manşă, în sistem eliminatoriu. Numărul fazelor se va stabili în funcţie de echipele participante, turneul Final Four urmând să aibă loc în luna februarie 2021.

S-a stabilit că echipele pot avea cel mult şase jucători străini înscrişi pe foaia de arbitraj la meciurile din Cupa României şi Liga Naţională. În cupă este obligatorie utilizarea a cel puţin doi jucători români în permanenţă, dar unul trebuie să fie născut după 1 ianuarie 1998 (jucător autohton U23). În schimb, în campionat este obligatorie folosirea a cel puţin un jucător autohton, acesta trebuind să fie născut după 1 ianuarie 1998 în primele două sferturi. În sferturile 3 şi 4 acesta trebuie să fie autohton indiferent de vârstă.

FRB a decis, luna trecută, să anuleze sezonul 2019-2020 din cauza pandemiei de coronavirus şi să nu acorde titlurile de campioane naţionale, potrivit agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468