REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Băsescu: Amânarea creșterii salariului minim, un respiro bun obținut de Guvernul Cioloș

Băsescu: Amânarea creșterii salariului minim, un respiro bun obținut de Guvernul Cioloș

Replica API 5 ianuarie 2016 | 00:00 272

Președintele Mișcării Populare, Traian Băsescu, susține că decizia de amânare a creșterii salariului minim pe economie până în luna mai reprezintă "un respiro bun" obținut de Guvernul Cioloș.

"Cred că au făcut bine că au reușit să amâne pentru 1 mai. Au patru luni, să vadă ce se întâmplă cu veniturile și mai ales să vadă ce se întâmplă în societățile care sunt la limită pe venitul minim pe economie (...). Sunt multe domenii (...) în care se lucrează la limita salariului minim pentru a se obține un minim profit în România. E de văzut. Cred că aici Guvernul Cioloș a obținut un respiro bun. Până la 1 mai au patru luni să vadă ce se întâmplă cu veniturile, să vadă ce se întâmplă și în economia reală, că riscul evaluat ar fi fost riscul de a trimite în șomaj vreo 90.000 de oameni în condițiile în care n-ai investiții din bugetul de stat", a declarat Băsescu la B1 TV.

El a exprimat speranța că nu vor mai exista măsuri de acest gen în anul 2016 întrucât, în opinia sa, bugetul nu le va putea susține.

Pe 30 decembrie, Guvernul a adoptat proiectul de hotărâre care prevede creșterea salariului minim de la 1.050 lei la 1.250 lei, începând cu data de 1 mai.

Conform Ministerului Muncii, numărul de beneficiari ai creșterii salariului minim este de 1.131.686 persoane, dintre care 1.092.364 în sectorul concurențial și 39.322 în sectorul bugetar

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218