REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.3° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
13.3° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Băsescu: Eu nu vreau să mai obțin nimic de la politică; obiectivul meu - să transfer către PMP experiența mea

Băsescu: Eu nu vreau să mai obțin nimic de la politică; obiectivul meu - să transfer către PMP experiența mea

Replica API 21 martie 2016 | 00:19 379

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, duminică, la Craiova, că nu mai are obiective politice personale, ci își dorește să transfere către PMP experiența sa politică acumulată în peste 20 de ani.

"Aș vrea să spulber anumite teorii în ceea ce mă privește: vreau să știți că eu nu vreau să mai obțin nimic de la politică, nu mai am obiective politice pentru mine. Aveam însă cunoștințe și înțelegerea faptului că România avea nevoie de un partid nou care să preia ștafeta tranziției, să ducă țara către dezvoltarea aceea definitivă, temeinică, competitivă. Aveam două variante: să scriu ceea ce am învățat și să las între coperțile unei cărți ca memorii ale unui fost ministru, ale unui fost primar general, ale unui fost președinte de țară sau să transfer toată experiența aceasta formidabilă a douăzeci și ceva de ani de politică unui partid. Am considerat că cel mai bun lucru este să transfer către un partid ceea ce știu, să transfer și informația a ceea ce este bine să faci în politică și, mai ales, ce nu este bine să faci în politică și în felul acesta să creăm un partid care să nu mai treacă prin experiențele prin care au trecut partidele tranziției, să facă numai ceea ce trebuie făcut. Vă asigur că acesta este obiectivul meu: să transfer către acest partid toată experiența pe care am acumulat-o și am convingerea că voi reuși să și ating acest obiectiv alături de dumneavoastră", a spus Băsescu, la lansarea candidaților Partidului Mișcarea Populară din județul Dolj la alegerile locale.

Băsescu le-a cerut candidaților PMP să aibă mentalitate de învingători, să își dorească să fie primul partid din România după alegerile locale.

"Important este ca noi, cei care intrăm în competiție electorală, să vrem să fim primii. Vă rog să mă credeți că experiența mea, și cea profesională, a avut ca motor exact această mentalitate: de om care vrea să câștige. (...) Am intrat în politică și toată lumea spunea în 2000: "N-are nicio șansă". Ei nu știau că eu nu băteam la Primăria Capitalei cu Sorin Oprescu pentru locul II. Eu aveam șansa mea. Și am arătat că în turul II am reușit să răstorn un rezultat de 46, pentru el, la 16 pentru mine, și să-l fac 52 pentru mine. Am intrat în competiție cu Năstase la Președinție. Nimeni nu ar fi crezut că puteam să câștig Președinția. Dar eu am vrut și am crezut în șansa mea. Politica este și un lucru de spirit de învingător", le-a spus Băsescu membrilor PMP din Dolj.

Filiala Dolj a PMP și-a lansat duminică, la Craiova, candidații pentru alegerile locale din iunie, printre aceștia aflându-se și Gelu Vișan, care va candida pentru funcția de primar al Craiovei, potrivit agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272