REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Băsescu explică rezultatele scrutinului din 24 decembrie: „Românii s-au simțit mințiți, păcăliți“

Băsescu explică rezultatele scrutinului din 24 decembrie: „Românii s-au simțit mințiți, păcăliți“

A.F. 28 noiembrie 2024 | 00:00 1062

Fostul președinte al României Traian Băsescu a comentat, marți, rezultatele surprinzătoare ale primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie. Mai exact, Băsescu a arătat de ce crede că au trimis românii în turul al doilea al prezidențialelor doi candidați la care nu se aștepta nimeni, în persoana Elenei Lasconi și a lui Călin Georgescu. 

Basescu explica rezultatele scrutinului din 24 decembrie: „Romanii s-au simtit mintiti, pacaliti“Traian Băsescu

„Mai bine întrebați-i pe români. Eu va pot da niște explicații de ce s-a întâmplat asta. În primul rând, pentru că poporul a simți o corupție endemică așezată peste toate instituțiile statului. Și această concluzie a fost alimentată de faptul că un premier își permite să transfere bugetul în fondul la dispoziția guvernului și să dea miliarde clientelei politice, în timp ce pensionarii nu aveau ce mânca iar - atenție ce vă spun! - tânăra generație se consideră fără șanse în România. Nu s-a făcut nimic pentru generația tânăra. Asta ar fi o cauza. 2.) Să-i prostească tot timpul pe pensionari, spre exemplu, și de asta au și votat mulți cu Georgescu, că măresc pensiile. În realitatea, au fost niște indexări amarate, care nu au acoperit nici măcar inflația. Și atunci, românii s-au simțit mințiți, păcăliți. 

Deci, tineretul, fără orizont - premierul însuși le-a spus că nu-s buni de nimic, nu-s pregătiți, nu au unde să muncească, de asta trebuie să plece afară; pensionarii mințiți de dimineață până seară de doi oameni care au făcut spectacolul pensiilor. Iată cauzele care i-au făcut pe români să caute un alt orizont și au spulberat tot ce le-a ieșit în cale. Au ajuns să creadă ideile fanteziste ale unui Georgescu, care spune că îi învață să trăiască din pâinea lor, din pământul lor; care le spune că nu e bine să întrăm în Schengen, că e pușcăria țărilor europene, deci au ajuns să dea votul aici. 

Cele două partide care se vedeau guvernând 10 ani de acum înainte nu și-au dat seama că românii sunt mult mai inteligenți și că nu pot fi păcăliți la nesfârșit cu povești despre bunăstarea pe care o au. Le spunea premierul cât de bine o duc ei, iar omul vedea că n-are cu ce să-și asigure minimul necesar pentru el, pentru copii de-a lungul unei luni întregi. Aici a fost problema. N-aș merge cu alte argumente, deși sunt foarte multe“, a arătat Băsescu, într-o intervenție telefonică la Realitatea PLUS.  

„Călin Georgescu înseamnă izolarea României o lungă perioada de timp“

Întrebat ce ar însemna pentru România că viitorul președinte să fie Călin Georgescu și ce ar însemna să fie Elena Lasconi, Băsescu a răspuns: „Călin Georgescu înseamnă izolarea României o lungă perioada de timp, până când îl schimbăm. Aici eu nu va aduc alte argumente, ci va invit să vedeți titlurile din presă străină după ce s-a anunțat că este pe locul întâi. După ce vedem asta ne dăm seama cum va fi primită România cu Călin Georgescu președinte al țării. 

Cu dna. Lasconi lucrurile sunt complicate, în sensul că este un politician care a ajuns în turul doi, dar nu are experiență necesară pentru a fi președinte. Deci va trebui foarte bine asistată.

În schimb, spre deosebire de dl. Georgescu, este un politician cinstit. Asta este și explicația pentru care nu a fost măturată de pe scena politică odată cu celelalte partide tradiționale". 

Fostul președinte a precizat, în context, că PSD și PNL au fost "măturate pur și simplu de electorat". 

"Dna Lasconi a rămas o relicvă a structurii politice de dinainte de votul pentru prezidențiale. A fost menajata de electorat", a arătat el. 

Referitor la izolarea României în ipoteza în care la conducerea țării ar ajunge Călin Georgescu, Traian Băsescu a menționat că este vorba despre o izolare față de Vest. 

„10 ani am fost în Consiliul European. Știu foarte bine cum se reacționează la apariția unui ciudat. Spun ciudat unuia care, înainte de a deveni șef de stat, care are idei ce contravin, în esență lor, principiilor UE care sunt în tratat.

Aici nu e o chestie că vor funcționarii de la Bruxelles să avem un anume set de valori. Nu, este un set de valori pe care noi l-am adoptat prin tratatul de aderare la UE. E votat de Parlamentul României, e agreat de populație prin referendumul de modificare a Constituției. Avem un set de valori care nu se potrivește cu cel enunțat de Georgescu. Distanța e atât de mare încât lumea ar simți nevoia să privească la noi multă vreme și să vadă dacă se mai poate lucra cu noi. Ei privesc simplu, cu detașare și taie bani“, a explicat fostul președinte, scrie realitatea.net.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
"Cu dna. Lasconi lucrurile sunt complicate, în sensul că este un politician care a ajuns în turul doi, dar nu are experiență necesară pentru a fi președinte. Deci va trebui foarte bine asistată.", zise Petrov. Stim, va fi teleghidata, nu asistata, practic este Elena Udrea 2, nicidecum Lasconi-n turul 2.
3
1
Uniunea ce ne a facut ne a obligat sa desfiintam fermele de animale sa stam la mana lor sa ne a dea bani ca sa infiintam altele sa nu producem mai mult lapte carne sa aduca de la ei
2
2
Taci javra ordinara
4
2
Dar tu nu-i trimiteai pe tineri sa lucreze afara? Te doare de pensionari? Tu nu ai taiat pensiile si salariile? De minciuni, s-a saturat poporul roman. Si de clanurile care il tin in saracie si umilinta.
6
2