REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.5° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Băsescu: Legea prin care se pot delega atribuţii ale primarilor, corectă

Băsescu: Legea prin care se pot delega atribuţii ale primarilor, corectă

Replica API 26 aprilie 2014 | 00:00 191

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că legea prin care se pot delega atribuţii ale primarilor este corectă, iar un edil va delega responsabilitatea în măsura în care va avea încredere în aparatul său, şeful statului adăugând că se reduce "spectacolul arestărilor".

Băsescu a declarat, într-o conferinţă de presă la Cotroceni, răspunzând unei întrebări, că în toate cele 20 de zile, plus cele trei zile în care a stat la Consiliul Legislativ, deci 23 de zile lucrătoare, nu a existat nicio observaţie cu privire la această lege, nici de la Parchete şi nici de la ANI. "Această lege, înainte de promulgare, a făcut obiectul unor discuţii în rândul consilierilor", a mai spus Băsescu, precizând că el avea cea mai mare experienţă în administraţia locală, prin mandatele la Capitală.

"Am considerat că promulgarea legii este corectă şi că legea este corectă", a declarat Traian Băsescu, adăugând: "Sigur, se reduce spectacolul, dacă nu mai ai primari, preşedinţi de Consilii Judeţene, din ce să trăim dacă nu avem spectacolul arestărilor?".

Şeful statului a menţionat că marea problemă este cea a responsabilităţilor, pentru că un primar va delega responsabilitate în măsura în care va avea încredere în aparatul lui şi a recunoscut că, în calitate de primar general, a avut foarte multe plângeri penale, pe acte care vizau restituirea, fie de case, fie de terenuri. "Toată răspunderea era a primarului, pentru că primarul semnează documnentele de restituire, mai ales după ce a intrat Legea 10. (..) Nimeni nu chema pe altcineva, decât pe primar, să dea declaraţii (..) în condiţiile în care aveai senzaţia că proprii tăi funcţionari, ştiind că nu sunt responsabili şi nimeni nu le face nimic, pentru că scrie la lege că primarul semnează şi răspunde, mergeau cu BMW-ul, iar primarul semna. Şi erau funcţionari. Totul se aranja la nivelul funcţionarilor", a comentat Traian Băsescu.

Preşedintele a mai povestit că, în calitate de primar, dimineaţa, la intrarea în birou, "ţi se puneau vreo două teancuri, de nu te vezi după ele, cu autorizaţii de construire, cu dispoziţii de retrocedare, cu avize, care toate au în spate lucrul funcţionarilor, dar singurul care răspundea era primarul".

Sursa: LINK

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272