REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Bătălia greilor pentru un sistem de comandă al Forţelor Navale

Bătălia greilor pentru un sistem de comandă al Forţelor Navale

Replica API 8 iulie 2019 | 00:00 365

În luptă, şi câştigătorul contractului pentru corvete

În luptă, şi câştigătorul contractului pentru corvete

Companii din patru ţări s-au înscris în licitaţia restrânsă organizată de Ministerul Apărării Naţionale (NApN) pentru un sistem de comandă destinat Forţelor Navale, printre participanţi numărându-se şi francezii care au câştigat recent unul din cele mai mari contracte din istoria modernă a României. Două dintre companii sunt deţinute de stat, iar singura din România înscrisă în cursă este în insolvenţă, dar beneficiara a sute de contracte publice.

Compania Naţională Romtehnica SA a atribuit pe 28 iunie 2019 contractul pentru „dezvoltare LINK în Forţele Navale- Sistem LINK PM 274”, în urma unei licitaţii restrânse iniţiate pe 29 septembrie 2018. Potrivit autorităţii contractante „sistemul ce urmează a fi achiziţionat este compus din: Sistem LINK 11 cu capabilităţi adiţionale ulterioare LINK 16; Sistem de comandă control de nivel tactic; Echipamente radio în benzile HF şi UHF; Rakuri, cutii de transport, echipamente de acţionare de la distanţă, dispozitive de alimentare şi alte echipamente necesare interconectării”. Valoarea finală a contractului este de 3.201.322,5 lei, fără TVA, iar câştigătoare a fost desemnată Interoperability Systems International (ISI) Hellas SA, reprezentată de Dimitrios Karantzavelos.

Nume grele din afară, dar şi din SRI

ISI Hellas activează din 1993 în sectorul militar şi este unul din partenerii greci de elită ai NATO, furnizând servicii IT de apărare pentru armata elenă, dar şi pentru US Navy ori company precum Lockheed Martin, Raytheon, SAAB, Northrop Grumman, Rheinmetall etc. ISI Hellas a câştigat licitaţia pentru sistemul livrat Forţelor Navale Române în faţa unor competitori cu greutate. Unul dintre ei a fost asocierea dintre Mira Telecom SA (reprezentată de Mădălin Eugen Ilie) şi Milsoft Yazilim Teknolojleri AS (Milsoft), companie de tehnologie militară controlată de statul turc. La rândul său, liderul asocierii Mira Telecom este o firmă românească intrată în insolvenţă din 2017, deşi a primit în ultimii ani aproape 300 de contracte de la instituţii cheie ale statului, precum MApN, Poliţia de Frontieră, Ministerul Finanţelor etc, în valoare de peste 60 de milioane de euro. Dragoş Băsmăluţă, unul din acţionari, este partener de afaceri cu Iulia Maria Zamfir, fiica generalului Dumitru Zamfir, fostul director general adjunct al SRI, cunoscut sub porecla de „Timpanul”.

Înţelegere de 1,2 miliarde de euro

Al patrulea competitor a fost Naval Group, reprezentată de Francois Dupont. Naval Group este compania de stat franceză care a câştigat recent contractul pentru construirea celor patru corvete destinate Forţelor Navale. Francezii aliaţi cu Şantierul Naval Constanţa vor primi peste 1,2 miliarde de euro pentru cele patru nave care urmează a fi construite la Constanţa, urmând să presteze în plus şi serviciile de modernizare a fregatelor Regina Maria şi Regele Ferdinand. Cele patru corvete urmează a fi livrate în termen de şapte ani, termenul pentru prima fiind de trei ani.

R.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Acum sa vezi iar furaciuni si spagi de milioane la psd-iii!!!! Au o foame de bani...mama, mama...!!!!!
3
1

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218