Bătrân găsit mort, cu sânge pe faţă, în apartamentul său din Mangalia
Bătrân găsit mort, cu sânge pe faţă, în apartamentul său din Mangalia
Tragedie
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestTragedie

Un bătrân de 78 de ani, din Mangalia, a fost găsit mort, ieri dimineaţă, în apartamentul în care locuia. Sesizarea a fost făcută chiar de soţia acestuia, în jurul orei 9:30, când l-a găsit pe bătrân fără suflare. Deplasaţi la faţa locului, oamenii legii au descoperit pe corpul acestuia mai multe urme de violenţă mai vechi, iar pe faţă avea sânge. Imediat s-a făcut cercetarea la faţa locului, ulterior corpul bătrânului fiind transportat la morga Spitalului Mangalia. În urma necropsiei s-a stabilit că moartea bărbatului a survenit din cauze naturale şi nu a fost violentă, aspecte care au înlăturat ipoteza ca acesta să fi fost victima vreunei infracţiuni. Iniţial, poliţiştii au luat în consideraţie şi varianta ca soţia lui să-l fi lovit, dat fiind că pe cadavru a fost găsit sânge, însă ipoteza a fost eliminată, iar decesul s-a dovedit a nu avea vreo legătură cu sângele de pe faţa bărbatului. De precizat că bărbatul este fost cadru militar, pensionat în urmă cu mai mulţi ani. Vecinii acestora susţin că atât el, cât şi soţia lui, obişnuiau să consume alcool în mod frecvent şi deseori se întâmpla să se încaiere.
Daniel ALBU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
0.7° Constanța 



.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)









