REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
12.4° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

BĂTUT cu PUMNII pentru că a avut TUPEUL să-l CERTE în TRAFIC!

BĂTUT cu PUMNII pentru că a avut TUPEUL să-l CERTE în TRAFIC!

Replica API 24 decembrie 2019 | 00:00 290

Un bărbat s-a ales cu o amendă penală în cuantum de 3.600 de lei (180 zile amendă x 20 lei), pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. ”Obligă inculpatul să plătească părţii civile suma de 1115,25 lei reprezentând daune materiale”, potrivit minutei judecătorești. Însă, decizia nu este definitivă, iar apelul se va judeca la Curtea de Apel Constanța, pe 23.04.2020.

Prin rechizitoriul întocmit la data de 23.04.2018, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. În actul de sesizare s-a reținut, în esență, potrivit rolii.ro, că. în jurul orei 19,00, partea se deplasa cu autoturismul său la periferia localității de domiciliu, moment în care l-a observat pe inculpat și i-a reproșat acestuia aspecte legate de cultura de fasole, discuția dintre cei doi degenerând într-un conflict fizic. Astfel, inculpatul a lovit partea civilă cu pumnul în față doborând-o la sol, aceasta a luat din autovehicul un baston cu intenția de a-l lovi pe inculpat, care a deposedat-o de obiectul contondent, a continuat să o lovească și s-a lăsat cu genunchii pe toracele său, provocându-i fracturi costale. După finalizarea conflictului, partea civilă s-a deplasat la domiciliul său, iar a doua zi, din cauza durerilor, a solicitat intervenția unei ambulanțe, fiind transportată la spital, având nevoie de aproximativ 25 zil e de îngrijiri medicale. Instanța de fond a analizat tot materialul probator și a decis că, sub aspectul laturii obiective, elementul material constă într-o acțiune de lezare a integrității corporale a părții civile, inculpatul aplicând acestuia mai multe lovituri care au produs fracturi costale și alte traumatisme, pentru care a necesitat 25-30 de zile de îngrijiri medicale. Urmarea imediată constă în suferința fizică provocată părții civile, în urma agresiunii aceasta prezentând leziuni ce au necesitat 25-30 de zile de îngrijiri medicale. Având în vedere că în lipsa acțiunii inculpatului, urmarea imediată nu s-ar fi produs, este întrunită și condiția cu privire la existența unei legături de cauzalitate între cele două elemente menționate anterior. Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă, conform dispozițiilor art. 16 alin. 3 lit. a Cod penal, întrucât a urmărit lezarea integrității fizice a părții civile. Acum rămâne de văzut ce se va întâmpla la apel.

Liliana IONIȚĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Mai dati clanxoane si flash uri si asa patiti dupa va e frica sa iesiti din masina la semafor
0
1
In orasul asta agresivitatea in trafic a atins cote alarmante. La orice minut cezi cate un conflict in trafic. Femrile depasesc barbatii. Foarteee agresive si tupeiste
5
0
voi vedeti ca cearta a plecat de la un LAN DE FASOLE si NU din trafic? ALOOOO
3
1
Radem noi de TL, PH etc, dar CT pe langa faptul ca sunt prosti mai sunt si f agresivi, pana si femeile iti arata mue in trafic
17
0
Tipic unei zone , din Imperiu Otoman : impulsivitate , reprosuri pentru orice fleac , jigniri . Mai ales , ne intereseaza de treaba altuia , nu in sens pozitiv , ci negativ : critica si vulgaritati.
14
3
Te faci ca iesi la interval, injuri , apoi cazi la primul pumn si dai in judecata. Asta da barbatie.
8
8
hai sa mai aratai cu degetul in trafic sau sa faceti pe rutieristii si sa ii invatati pe altii sa conduca.
3
1
Pentru bataie, doar daune morale o mie de lei. Justitia romaneasca e in vacanta, bine ca protesteaza sa nu ramana fara pensiile speciale, de parca fac ceva ca sa le merite.
9
2
Aveti grija cu ce golan va puneti in trafic.
12
2

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212