REPLICA ONLINE CONSTANTA

5.5° Constanța Joi, 12 Dec. 2024
Anul XX Nr. 6941
5.5° Constanța Joi, 12 Decembrie 2024 Anul XX Nr. 6941
 

„Golden Gate de România” are iar probleme. S-a stricat din nou drumul

„Golden Gate de România” are iar probleme. S-a stricat din nou drumul

Andreea VLAICU 11 iunie 2024 | 10:24 952

„Golden Gate de România” are iar probleme, la nici un an de la inaugurare. Şoferii care au trecut pe podul suspendat zilele acestea au constatat cu stupoare că asfaltul este din nou stricat. Asta după ce, în luna aprilie, constructorul a reasfaltat, a treia oară, o bandă întreagă, pe sensul spre Brăila.

„Golden Gate de Romania” are iar probleme. S-a stricat din nou drumulPodul peste Dunăre de la Brăila

Pe 6 iulie se împlinește un an de când celebrul pod suspendat peste Dunăre, Brăila-Tulcea, a fost inaugurat cu mare fast. De atunci, a fost reasfaltat de trei ori pe anumite porțiuni, au fost înșurubate sute de piulițe de la parapetele podului și s-a intervenit cu lucrări pentru că podul se tasa la urcarea dinspre Brăila.

Când lucrurile păreau că intră în normal, s-a dovedit că nu e așa. Șoferii au filmat și postat pe rețelele sociale, zilele acestea, faptul că asfaltul s-a stricat din nou, pe exact aceeași porțiune care a mai fost reparată.

Oamenii spun că este o bătaie de joc din partea constructorului, că face treabă de mântuială și că folosește materiale de proastă calitate. Obiectivul nu este recepționat și nu va fi până când nu vor fi remediate toate problemele.

Podul de la Brăila este cel mai mare pod suspendat care s-a construit vreodată în România, al treilea ca dimensiune din Europa și ultimul de la vărsarea Dunării în Marea Neagră. A costat peste 500 de milioane de euro, bani europeni, citează digi24.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cine este constructorul sau firma care s-a ocupat? Sa stim pe cine injuram.
2
0
Trebuie sa ma grabesc sa ajung si eu! Azi-mâine îl inchid pentru reparații pe durată nedeterminată!
1
0
o bătaie de joc, de batjocură
1
0

REPLICA



LOTO

6/49
5493740244
5/49
351728244038
joker
442431139