REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

„Putrezirea în pat”, noul trend de pe TikTok. Ce spun specialiștii despre lipsa de activitate a tinerilor

„Putrezirea în pat”, noul trend de pe TikTok. Ce spun specialiștii despre lipsa de activitate a tinerilor

Andreea MUSAT 18 aprilie 2025 | 00:00 928

Un nou fenomen viral ia amploare pe TikTok: „putrezirea în pat” – un comportament aparent banal, dar care ridică semne de întrebare serioase în rândul specialiștilor. Cu peste 130 de milioane de vizualizări, acest trend descrie perioade în care o persoană petrece ore întregi în pat, deconectată de la realitate, evitând sarcinile zilnice, în timp ce consumă conținut digital sau pur și simplu stă în inactivitate completă.

„Putrezirea in pat”, noul trend de pe TikTok. Ce spun specialistii despre lipsa de activitate a tinerilor

Potrivit Daily Record, termenul, deși are o conotație negativă, a devenit tot mai frecvent folosit de tineri și adolescenți pentru a descrie o formă de retragere din rutina zilnică. Dr. Deborah Lee, expert în somn și colaboratoare a companiei Bed Factory Direct, explică: „Este vorba, în general, de momente în care cineva stă ore întregi în pat, scrolând pe TikTok sau uitându-se la seriale, fără a face nimic productiv. Această inactivitate prelungită este ceea ce numim «putrezirea în pat».”

Odihnă sau evitarea realității?


Deși la prima vedere pare o simplă formă de relaxare, specialiștii avertizează că fenomenul poate avea două fețe. Dr. Lee subliniază că „putrezirea în pat” poate fi benefică atunci când este practicată conștient, ca o formă de refacere mentală și fizică. „Poate fi un act de autocompasiune, un mod de a te reconecta cu tine însuți după o perioadă stresantă”, spune ea.

Pentru a schimba percepția negativă asupra termenului, Dr. Lee propune o denumire alternativă: „odihnă intenționată”, care să reflecte mai bine ideea de relaxare conștientă, nu neapărat de evitare sau lene.

Totuși, în cazul în care această stare devine o obișnuință, ea poate ascunde probleme emoționale mai profunde, precum epuizarea, anxietatea sau chiar depresia. „Pentru unii, este o formă de evitare: își ignoră complet responsabilitățile zilnice pentru că acestea par copleșitoare. Este un tip de «ignoranța e fericire» aplicat vieții de zi cu zi”, adaugă medicul.


Pericolele inactivității prelungite


Dincolo de aspectul psihologic, sedentarismul excesiv poate avea consecințe și asupra sănătății fizice. „Mișcarea este vitală – fie că vorbim de curățenie prin casă sau o simplă plimbare până la magazin. Lipsa activității fizice duce la scăderea mobilității și poate afecta sănătatea generală, mai ales dacă se prelungește”, avertizează Dr. Lee.

Deși „putrezirea în pat” poate părea o glumă de internet, specialiștii îndeamnă la un echilibru între odihnă și activitate. Odihna este necesară, dar atunci când devine un mecanism de evitare, poate fi un semnal de alarmă, conform stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Oricum separarea de realitate nu mai este o provocare,ci o realitate,ca si frecatul sulii,indiferenta,lipsa de igiena. O provocare ar fi spalatul zilnic,purtarea civilizata,mentinerea curateniei, chestii din astea care nu mai sunt de multa vreme intelese de o foarte mare parte din conationali.
3
0