REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.1° Constanța Mie., 16 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7584
16.1° Constanța Miercuri, 16 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7584
 

„Șacalul” așteaptă sentința în dosarul în care este acuzat că a furat o mașină

„Șacalul” așteaptă sentința în dosarul în care este acuzat că a furat o mașină

Mirela PASCAL 22 octombrie 2024 | 10:35 1385

Marți, 22 octombrie a.c., „Șacalul”, respectiv Neculai Mitrea, principalul suspect în cazul dublei crime care a șocat Constanța, așteaptă sentința Curții de Apel Constanța, în dosarul în care acesta este acuzat de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice şi furtul în scop de folosință. Potrivit informațiilor noastre, Șacalul nu va fi prezent, urmând a fi judecat în lipsă. Magistrații din cadrul Curții de Apel Constanța au decis amânarea pronunțării pentru 22 noiembrie.

„sacalul” asteapta sentinta in dosarul in care este acuzat ca a furat o masinaȘacalul

Pe fond, Șacalul a fost condamnat la 1 an și 10 luni în regim de detenție. Precizăm că Șacalul se află în arest preventiv în cazul dublei crime din Constanța.

Vă reamintim desfășurarea evenimentelor

Două femei au fost găsite moarte, una pe un câmp în apropiere de Sinoe, cealaltă într-un apartament din Mamaia. Precizăm că una dintre femeile ucise este tânăra mamă din Timișoara, dată dispărută de familie, în urmă cu trei săptămâni. Este vorba despre Denisa Iana, mamă a unui copil în vârstă de 5 ani. Cea de-a doua victimă este Delia Avram, din Tulcea. Ambele ar fi fost escorte de lux.

Conform cercetărilor efectuate până în prezent, una dintre victime s-a cazat la un hotel de pe Bulevardul Mamaia pe 24 august. Trei zile mai târziu, suspectul a venit să o ia cu mașina personală a femeii. Câteva zile mai târziu, proprietarii hotelului au primit mesaje de pe telefonul victimei, dar ei suspectează că, în realitate, discutau cu presupusul criminal. La scurt timp, la hotel a sosit o mașină în care se aflau concubina suspectului, fiul ei de 15 ani și un alt bărbat. Aceștia au urcat în camera victimei, au luat bunurile, au achitat doar o parte din costul cazării și au plecat.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere