REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.4° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Becali: Am falsificat data pe actul privind cumpărarea unui teren. Am încercat să înlătur corupţia din fotbal

Becali: Am falsificat data pe actul privind cumpărarea unui teren. Am încercat să înlătur corupţia din fotbal

Replica API 28 mai 2013 | 00:00 107

Decizia în dosarul "Valiza", pe 4 iunie

Decizia în dosarul "Valiza", pe 4 iunie

Selecţionerul naţionalei României, Victor Piţurcă, şi vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al clubului Steaua, Teia Sponte, au venit, luni dimineaţă, la instanţa supremă, unde se judecă recursul în dosarul "Valiza", în care sunt acuzaţi, alături de Gigi Becali, de fapte de corupţie. Gigi Becali a fost dus în sală la Completul de cinci judecători. Gigi Becali a declarat că de când a intrat în lumea fotbalului a încercat să înlăture corupţia, reafirmând că nu poate spune premierii corupţiei, iar în sensul acesta a vorbit şi cu oficiali străini, care i-au spus că în alte state este permisă premierea în regulamente. Gigi Becali a declarat luni, la instanţa supremă, că după ce Teia Sponte a fost prins cu valiza cu cei 1,7 milioane de euro, a antedatat actul privind vânzare-cumpărare unui teren în Cluj, iar pe Victor Piţurcă l-a pus să semneze ca martor, precizând că nu mai ştie dacă i-a spus ce este acel act. Finanţatorul FC Steaua a mai spus că, înaintea meciului dintre CFR şi U Cluj, a vorbit cu Toni Doboş, care i-a spus că dacă nu le dă jucătorilor primă, el nu poate să-i controleze, pentru că "ăia vând oricum meciul". "Au fost evenimente şi scandaluri nefericite atunci, nu mai reţin exact cum, cu cine. Am oferit 1,7 milioane de euro numai jucătorilor U Cluj, pentru a înlătura aceeaşi suspiciune ce am avut-o de a nu se face aranjamente între U şi CFR Cluj, echipe între care urma a avea loc un meci de fotbal. Prin acest demers am încercat iar să fiu cel care încearcă fenomenul înlăturării corupţiei din fotbal. De ce nu apare convorbirea când vorbesc eu cu Toni Doboş?", a adăugat Becali. El a mai spus că oamenii pe care i-a trimis el cu banii au spus ce le-a spus el să spună, aceştia neavând nicio vină. "Este vina mea, eu am presimţit ceva şi le-am spus să spună că banii sunt ai lui Gigi Becali şi că sunt pentru un teren. Ei nu sunt vinovaţi pentru ce le-am ordonat eu să facă. Declaraţia de atunci a lui Sponte Teia a fost pentru că aşa i-am spus eu. Teia ştia pentru ce sunt banii, dar nu avea nicio treabă. El trebuia doar să se ducă să dea banii: Dacă pierd, nu le dai nimic, dacă se câştigă, le dai banii. Teia nu poate fi acuzat", a mai declarat finanţatorul FC Steaua în faţa instanţei. Becali a mai spus că în urma acelui meci şi a rezultatelor finale, Steaua a ajuns pe locul doi. Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a fost adus luni în jurul orei 11.30 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de la Penitenciarul Rahova, unde este încarcerat din 20 mai, după ce a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul privind schimbul de terenuri cu Ministerul Apărării. Becali a fost ţinut în dubă, în curtea instanţei supreme, aproximativ o oră, până când instanţa a început judecarea dosarului "Valiza". "Chiar de mă voi duce în ghearele morţii, Domnul e cu mine", a spus Gigi Becali la intrarea în sala de judecată, ridicând mâinile încătuşate deasupra capului, conform mediafax.ro. Pronunţarea în dosarul Valiza va fi dată pe 4 iunie. Dosarul în care este implicat patronul clubului Steaua Bucureşti, Gigi Becali, nu a beneficiat de o pronunţare din partea instanţei, deşi verdictul era aşteptat luni. Prin urmare, Gigi Becali va afla în data de 4 iunie, dacă sentinţa nu va fi din nou amânată.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272