REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.3° Constanța Vin., 25 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7593
13.3° Constanța Vineri, 25 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7593
 

Belarus graţiază un cetăţean german condamnat la moarte

Belarus graţiază un cetăţean german condamnat la moarte

A.F. 1 august 2024 | 00:00 241

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a decis marţi să graţieze un german condamnat la moarte pentru "terorism" şi "mercenariat", a anunţat agenţia de presă de stat Belta, citată de AFP.

Belarus gratiaza un cetatean german condamnat la moarteRico Krieger

"Preşedintele Aleksandr Lukaşenko a decis să-l graţieze pe cetăţeanul german Rico Krieger", a indicat Belta, citând serviciul de presă al preşedinţiei de la Minsk.

Săptămâna trecută, televiziunea publică belarusă îl arătase pe Krieger (30 de ani) declarând:"Sper într-adevăr că preşedintele (Aleksandr) Lukaşenko mă va ierta şi mă va graţia", potrivit unei declaraţii citate de agenţia de presă rusă TASS.

El a fost condamnat în virtutea a şase articole din codul penal belarus în cursul unui proces secret,care s-a desfăşurat la sfârşitul lunii iunie, a indicat Centrul Viasna pentru drepturile omului, o cunoscută organizaţie pentru apărarea drepturilor omului din Belarus.

Lukaşenko s-a întâlnit marţi cu anchetatorul responsabil de dosar şi cu avocatul lui Krieger pentru a discuta despre eventuala aplicare a pedepsei cu moartea, potrivit serviciului său de presă.

Krieger a asigurat la televiziunea belarusă că Ucraina îi ceruse să fotografieze situri militare în Belarus în octombrie 2023 şi a mărturisit că plasase un depozit exploziv sub o linie de cale ferată în apropiere de Minsk.

"Regret profund ceea ce am făcut şi mă simt uşurat că nu au existat victime", a declarat el.

Potrivit profilului său pe LinkedIn, Krieger a lucrat ca infirmier pentru Crucea Roşie germană şi fusese angajat anterior ca agent de securitate cu dreptul de a purta armă pentru Ambasada SUA din Berlin.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului german de Externe, Kathrin Deschauer, declarase vineri: "Noi am furnizat deţinutului servicii consulare şi suntem foarte preocupaţi de cazul său", adăugând că "guvernul nostru respinge fundamental pedeapsa cu moartea în orice circumstanţe".

Potrivit Amnesty International,Belarus ar fi executat până la 400 de persoane de la declararea independenţei sale de Uniunea Sovietică în 1991, dar execuţiile de cetăţeni străini sunt rare, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere