Belgradul acuză Croația că amenință "stabilitatea" Balcanilor
Belgradul acuză Croația că amenință "stabilitatea" Balcanilor
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPrim-ministrul sârb Aleksandar Vucic a acuzat luni Croația că amenință "pacea și stabilitatea în regiune", după decizii văzute la Belgrad ca o derivă naționalistă a vecinului său, relatează AFP, citată de agerpres.ro.
"Ceea ce se întâmplă influențează serios pacea și stabilitatea în regiune", a declarat Vucic, precizând că i-a scris președintelui Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, șefei diplomației Uniunii Europene Federica Mogherini și comisarului european pentru extindere Johannes Hahn.
Joi, justiția croată a anulat condamnarea fostului deputat Branimir Glavas, condamnat pentru crime de război contra unor civili sârbi în timpul războiului din 1991-1995. Parlamentarul trebuie să fie rejudecat.
Această decizie intervine la câteva zile după anularea condamnării în urmă cu 70 de ani a cardinalului Alojzije Stepinac, condamnat de puterea comunistă iugoslavă pentru colaborare cu regimul pronazist croat.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News