REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.2° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.2° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Bercaru: PNL a pretins și și-a atribuit victoria unor elevi de liceu la un concurs național!

Bercaru: PNL a pretins și și-a atribuit victoria unor elevi de liceu la un concurs național!

Valentina CAMARA 4 aprilie 2023 | 12:29 2405

Consilierul județean PSD, Nicoleta Bercaru, aruncă bomba: PNL a pretins și și-a atribuit victoria unor elevi de liceu la un concurs național. ”Dacă este adevărat (și se pare că este) că Partidul Național Liberal a pretins și și-a atribuit victoria unor elevi de liceu la un concurs național, fără a avea nicio legătură cu aceștia și,  mai mult decât atât, fără a respecta legea care interzice implicarea partidelor politice în viața școlară, atunci este vorba despre o încălcare flagrantă a legii și a principiilor democrației”, spune Bercaru.

Bercaru: PNL a pretins si si-a atribuit victoria unor elevi de liceu la un concurs national!

Nicoleta Bercaru a mai precizat că: ”Punctual, vorbim despre elevi (minori) ai Liceului ”Ovidius”, liceu de prestigiu care și-a obținut mereu rezultatele prin efortul elevilor și al profesorilor. Vorbim despre concursul național ”Made for Europe” la care elevii Liceului ”Ovidius” au obținut locul I. Vorbim despre un concurs  olimpiadă a proiectelor europene, la care participă școli care au derulat proiecte europene și în cadrul căruia se evaluează rezultatele acestor proiecte, cu platforma Make sense (este pe site-ul liceului).
Sunt convinsă că domnii de la PNL care și-au asumat această reușită nu au habar despre aceste detalii.
Partidele politice trebuie să respecte independența școlilor și să nu încerce să se implice în activitățile lor, în special în ceea ce privește educația și formarea elevilor, poate doar să se asigure că școlilor nu le lipsește nimic pentru un act educațional de calitate și cât mai multe rezultate ca cel cu care tocmai s-au împăunat.
”.

Bercaru: PNL a pretins si si-a atribuit victoria unor elevi de liceu la un concurs national!

Totodată, aceasta a mai declarat că: ”Atribuirea unei victorii într-un concurs școlar de către un partid politic, fără a avea nicio legătură cu acești elevi sau cu școala lor, este un act de manipulare și de încălcare a valorilor democratice.
În calitate de cetățean și mai ales de cadru didactic, îmi exprim profund regretul pentru această situație, indignarea și regretul față de astfel de practici și îndemn partidele politice să respecte independența instituțiilor de învățământ și să nu le implice în viața politică.
În același timp, încurajez elevii să-și continue activitățile școlare și să-și dezvolte abilitățile și cunoștințele, fără a fi influențați de interesele politice sau de alte considerente neadecvate în contextul educației și formării lor, iar pe domnii profesori să fie cât se poate de vigilenți la astfel de aspecte ce pot afecta imaginea școlii și a lor personal.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Tupeu la cote maxime marca Bercaru… a uitat duduia cand din scaunul de director de scoala gimnaziala se prezenta consilier judetean psd ca deh… intimidarea e mai mare… si cand ii plimba prin scoala pe de-alde Mazare Moga Rasauteanu Tutuianu , pe popa de la arhiepiscopie! Cameleonica si dalmatiana, asta e aceasta duduie! Hoata striga hotii! Nu mai stergeti comentariile
5
1
Nicoleta, te iubim - Ca ca tine nu mai cioplim !
0
1