REPLICA ONLINE CONSTANTA

9° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Berlinul confirmă discuții luni cu Zelenski și lideri europeni, ai UE și NATO

Berlinul confirmă discuții luni cu Zelenski și lideri europeni, ai UE și NATO

A.F. 13 decembrie 2025 | 00:00 125

Cancelarul german Friedrich Merz îl va primi luni, la Berlin, pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, celor doi urmând să li se alăture în cursul serii 'numeroși' șefi de stat și de guvern europeni, inclusiv liderii UE și NATO, a confirmat vineri purtătorul de cuvânt al lui Merz, transmit AFP și dpa.

Berlinul confirma discutii luni cu Zelenski si lideri europeni, ai UE si NATOFriedrich Merz

Discuțiile, organizate în doi timpi, se vor referi la 'stadiul negocierilor de pace în Ucraina', a indicat purtătorul de cuvânt Stefan Kornelius într-un comunicat.

Întâlnirea bilaterală Merz-Zelenski va avea, de asemenea, ca subiect relațiile economice dintre cele două țări, cu ocazia forumului economic germano-ucrainean ce are loc, ca în fiecare an, la Berlin.

O sursă guvernamentală britanică a confirmat participarea prim-ministrului Keir Starmer la discuțiile de luni seară în capitala germană.

Ritmul discuțiilor privind încheierea războiului în Ucraina s-a accelerat odată cu planul prezentat de administrația americană în urmă cu aproape trei săptămâni.

Kievul a remis o versiune amendată a planului, cu contra-propuneri, iar Volodimir Zelenski a confirmat joi că Statele Unite vor să încheie un acord 'cât mai curând posibil'.

'Este vorba înainte de toate de (a ști) ce concesii teritoriale este pregătită Ucraina să facă', a spus Merz joi, la Berlin.

Potrivit lui Zelenski, cele două chestiuni esențiale rămase de negociat sunt controlul regiunii Donețk, unde se desfășoară cea mai mare parte a luptelor, și statutul centralei nucleare Zaporojia, ocupată de Rusia, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere