Beți și drogați la volan, pe străzile din Constanța
Beți și drogați la volan, pe străzile din Constanța
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestLa data de 3 spre 4 iunie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier și al Poliției municipiului Constanța – Biroul Rutier, sub coordonarea polițiștilor din cadrul Direcției Rutiere și Serviciului Independent Rutier pentru Misiuni Speciale din Poliția Română, au desfășurat o acțiune pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Acțiunea s-a derulat în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, având ca scop depistarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002, în valoare totală de peste 8.000 de lei. Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 2 permise de conducere pentru consum de alcool la volan. De asemenea, au fost retrase 2 certificate de înmatriculare. Totodată, au fost constatate 4 infracțiuni la regimul circulației rutiere.
La data de 3 iunie a.c., în jurul orei 23.05, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Rutier au identificat un bărbat care a condus un autoturism, pe strada Mircea cel Bătrân, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 3 iunie a.c., în jurul orei 23.10, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța - Biroul Rutier au identificat un bărbat care a condus un autoturism, pe strada Portiței, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 4 iunie a.c., în jurul orei 00.55, polițiști din cadrul Serviciului Independent Rutier pentru Misiuni Speciale din Poliția Română au identificat un bărbat care a condus un autoturism, pe bulevardul Mamaia, în municipiul Constanța, fiind sub influența substanțelor psihoactive. Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la amfetamină. Ulterior, a fost condus la spital, în vederea prelevării de mostre biologice, pentru stabilirea prezenței substanțelor psihoactive în sânge.
În toate cauzele s-a întocmit dosar de cercetare penală.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.