REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.3° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
9.3° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Beți și fără permis, prinși de polițiști pe drumurile din județul Constanța

Beți și fără permis, prinși de polițiști pe drumurile din județul Constanța

Andreea Vlaicu 4 martie 2024 | 14:43 710

La data de 3 martie a.c., în jurul orei 15.00, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 39 de ani, care a condus un autoturism, pe D.N. 39, în orașul Eforie, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. 

Beti si fara permis, prinsi de politisti pe drumurile din judetul Constanta

La data de 3 martie a.c., în jurul orei 16.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia au identificat un bărbat, de 50 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Republicii, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. 

La data de 3 martie a.c., în jurul orei 18.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Transporturi – Postul de Poliție Transporturi Navale Mangalia Sud au identificat un minor, de 17 ani, care a condus un motociclu, pe strada Portului, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. 

La data de 3 martie a.c., în jurul orei 23.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Transporturi – Secția de Poliție Transporturi Navale Constanța Sud -Agigea au identificat un bărbat, de 26 de ani, care a condus un autocamion, în Portul Constanța Sud - Agigea, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și prelevarea de probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei în sânge. 

La data de 4 martie a.c., în jurul orei 04.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că, pe bulevardul Tomis, s-a produs un accident rutier (tamponare).
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, condusă de un bărbat, de 25 de ani.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, unde a refuzat prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 4 martie a.c., în jurul orei 09.00, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 52 de ani, care a condus un ansamblu rutier format din tractor și semiremorcă neînregistrată, pe D.N. 3, în comuna Ciocârlia, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. 

În toate cauzele a fost întocmit dosar de cercetare penală. 

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
In anadalchioi, seara de seara, dar in special vinerea,sambata si duminica noaptea, se conduce fara permis si sub influenta alcoolului si drogurilor. Dar nu numai noaptea.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369