REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.3° Constanța Lun., 9 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7638
11.3° Constanța Luni, 9 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7638
 

Bilanț al activităților ITM Constanța, în luna octombrie: au fost aplicate amenzi de peste 577.000 lei

Bilanț al activităților ITM Constanța, în luna octombrie: au fost aplicate amenzi de peste 577.000 lei

Lorena CRISTEA 9 noiembrie 2026 | 12:36 127

În perioada 01-31.10.2026, Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța a continuat  activitatea de verificare și control conform Programului Cadru  de acțiuni pentru anul 2026, aprobat de Inspecția Muncii.

Bilant al activitatilor ITM Constanta, in luna octombrie: au fost aplicate amenzi de peste 577.000 lei

Astfel, inspectorii de muncă din cadrul serviciului control relații de muncă , au efectuat în luna octombrie, un  număr de 249 controale în urma cărora au sancționat contravențional 63 angajatori la care au aplicat  84 sancțiuni contravenționale din care 55 sancțiuni contravenționale  cu amendă în valoare de 402.500 lei, respectiv 29 sancțiuni contravenționale cu  avertisment conform prevederilor O.G. 2/2001.

Cu ocazia controalelor efectuate  au fost identificați 6 angajatori care foloseau muncă nedeclarată , unde au fost depistate 6 persoane fără forme legale de angajare sau pentru care contractele individuale de muncă nu au fost transmise în REGES ONLINE, motiv  pentru care s-au aplicat sancțiuni  contravenționale cu amendă în valoare de 220.000 lei.

Pentru neconformitățile depistate, inspectorii de muncă au dispus 135 măsuri obligatorii de remediere a neconformităților, cu termene scadente de realizare.
Nerespectarea termenului de plată a salariilor, netransmiterea contractelor individuale de muncă în forma scrisă în REGES ONLINE anterior începerii activității, nerespectarea timpului de lucru și de odihna și refuzul eliberării documentelor solicitate la încetarea activității au fost câteva dintre neconformitățile constatate.

Tot în această lună, în domeniul  securității și sănătății în muncă, au fost efectuate 174 controale  în urma cărora s-au constatat 59 neconformități, pentru care s-au dispus măsuri obligatorii, cu termene scadente de remediere. 

Au fost sancționați 49 de angajatori cu 59 sancțiuni contravenționale, dintre care 14 sancțiuni contravenționale cu avertisment  și 45 sancțiuni contravenționale cu amendă în valoare totală de 174.500 lei.

Cele mai frecvente deficienţe constatate de inspectorii de muncă: instruirea necorespunzătoare sau incompletă a lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă,  neacordarea echipamentului individual corespunzător de protecţie lucrătorilor ținând seama de riscurile la care aceștia sunt expuși în funcție de domeniul de activitate, echipamente de muncă neconforme, nesemnalizarea corespunzătoare a locurilor de muncă au fost câteva dintre deficiențele depistate pe parcursul verificărilor.

Valoarea sancțiunilor aplicate în luna octombrie la nivelul instituției, a fost de 577.000 lei.

În aceiași perioadă, au fost înregistrate un număr de 228 sesizări  ale cetățenilor, referitoare la neplata drepturilor salariale la data stabilită în contractul individual de muncă, neîntocmirea și netransmiterea în REGES ONLINE a contractelor individuale de muncă, neacordarea concediilor de odihna, neplata orelor suplimentare, nerespectarea programului de lucru, concediere individuală  fără respectarea perioadei de preaviz, refuzul eliberării decizie de încetare a activității, nerespectarea normelor de securitate și sănătate în muncă, neasigurarea echipamentelor individuale de lucru și de protecție.

În conformitate cu prevederile O.U.G. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, acestea au fost repartizate inspectorilor de muncă, pentru a se efectua verificări și a se formula răspunsuri în termenul prevăzut de lege de maxim 30 de zile.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Prin publicarea unui comentariu, utilizatorul confirmă că a luat cunoștință de aceste reguli și este de acord să le respecte.