-4.1° Constanța Mar., 31 Ian. 2023
Anul XX Nr. 6260
-4.1° Constanța Marți, 31 Ianuarie 2023 Anul XX Nr. 6260

Bilanţul protestelor sângeroase din Iran se ridică la peste 200 de decese

Victor ROTARU 5 decembrie 2022 | 00:00 323

Consiliul suprem al securităţii naţionale din Iran a afirmat sâmbătă că "peste 200 de persoane" au fost ucise în manifestaţiile care au loc în Republica Islamică de două luni şi jumătate.

Acest bilanţ cuprinde "decese din rândul civililor şi forţelor de securitate, victime ale ciocnirilor între grupări opuse, participanţi la revolte, grupuri contrarevoluţionare şi separatişti", a consemnat agenţia oficială Irna.

Luni, generalul Amirali Hajizadeh, comandant al forţei aerospaţiale a Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii islamice, a indicat un bilanţ de peste 300 de decese.

Magnum BET - Ad.
Magnum BET - Ad.

Consiliul securităţii a mai estimat totodată sâmbătă că pagubele înregistrate în această perioadă se ridică la "mii de miliarde de riali" (360.000 de riali fiind echivalentul a 1 dolar SUA).

Mişcarea de contestare a fost declanşată de decesul la 16 septembrie al tinerei kurde Mahsa Amini, reţinută de poliţie pentru încălcarea codului vestimentar strict pentru femei.

Procurorul general al Iranului, Mohammad Jafar Montazeri, a asigurat la rândul său sâmbătă că Parlamentul şi Autoritatea judiciară se preocupă de chestiunea obligativităţii vălului pentru femei şi a promis "rezultate rapide", fără a preciza însă în ce sens ar putea fi modificată legea.

El a menţionat într-un discurs la Qom că miercuri a avut loc "o reuniune cu comisia culturală a parlamentului şi rezultatele se vor vedea într-o săptămână sau două".

În ce-l priveşte, preşedintele iranian Ebrahim Raissi a declarat sâmbătă într-o conferinţă de presă la Teheran că "legea fundamentală (a ţării) are valori şi principii solide şi imuabile, (...) dar există metode de implementare a Constituţiei ce pot fi modificate", potrivit stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?

COMENTARII

REPLICA

LOTO

6/49
9192523938
5/49
91138331417
joker
131033312820