REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.9° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
13.9° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Biletele pentru meciul României cu Austria, din iunie, de la Viena, disponibile online începând de vineri

Biletele pentru meciul României cu Austria, din iunie, de la Viena, disponibile online începând de vineri

Virgil STOIAN 4 aprilie 2025 | 00:00 467

Biletele pentru meciul Austria - România rezervate suporterilor români vor fi disponibile online începând de vineri, 4 aprilie, pe site-urile bilete.frf.ro şi bilete.ro, până în data de 4 mai, ora 17:00, sau până la epuizarea lor. Tricolorii vor întâlni Austria, la Viena, pe Ernst Happel Stadion, la 7 iunie, în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026.

Biletele pentru meciul Romaniei cu Austria, din iunie, de la Viena, disponibile online incepand de vineri

Preţul unui tichet este de 190 RON (38 euro), iar locurile sunt repartizate la inelul 3, sectorul F, subsectoare de la A la H inclusiv. Vor fi disponibile 2.700 de bilete pentru suporterii români.

Pentru fiecare comandă se vor putea achiziţiona maximum 4 bilete. Acestea vor fi personalizate cu nume, prenume, CNP şi serie şi număr CI sau paşaport. E necesar un bilet valid pentru a intra pe stadion, indiferent de vârstă.

Procedura de cumpărare:

Începând de vineri, 4 aprilie, este posibilă înregistrarea comenzilor.

După încheierea vânzării, se va trimite baza de date a cumpărătorilor către Federaţia de Fotbal din Austria, în vederea personalizării biletelor.

În aproximativ 3 -5 zile, Federaţia de Fotbal din Austria va trimite către FRF biletele personalizate.

După data de 12 mai 2025, FRF, prin operatorul de bilete, Bilete.ro, va livra online cumpărătorilor tichetele comandate.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere