REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.3° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
10.3° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

BISERICA Valea Dacilor a fost SPONSORIZATĂ ILEGAL

BISERICA Valea Dacilor a fost SPONSORIZATĂ ILEGAL

Replica API 12 august 2020 | 00:00 2134

Pe rolul Judecătoriei Medgidia a fost înregistrat un dosar, prin care Unitatea Administrativ Teritorială Medgidia a chemat în judecată Biserica Valea Dacilor, obiectul dosarului fiind plata lucrului nedatorat, pretenții. Este vorba despre faptul că o sponsorizare a fost considerată nelegală de Curtea de Conturi.

În motivarea cererii, reclamanta, adică Unitatea Administrativ Teritorială Medgidia, a arătat că a acordat pârâtei (Biserica Valea Dacilor) un sprijin financiar în sumă de 8.100 lei, finanțare ce a fost considerată nelegală de Curtea de Conturi, pe 30.06.2016.

Ce a constatat Curtea de Conturi

Prin Procesul-verbal de constatare emis de Curte a de conturi, s-a constatat că această finanțare este nelegală, deoarece, pe lângă lipsa HCL de aprobare, plata a fost efectuată fără documente justificative, iar finanțările de această natură sunt nerambursabile și trebuie să se urmeze o altă metodologie. Astfel, reclamanta a chemat în judecată Biserica Valea Dacilor, pentru recuperarea banilor. Însă, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, iar pe fondul cauzei respingerea acesteia ca nefondată. Cu privire la excepția invocată a arătat că din înscrisurile depuse de reclamantă reiese că aceasta a pus la dispoziția pârâtei suma de 8.100 lei, astfel: suma de 6100 lei cu OP din data de 03.04.2015 și suma de 2000 lei cu OP din data de 19.05.2015.

Magistrații au decis, în iulie anul curent: ” Admite excepția prescripției invocată de pârât. Respinge acțiunea având ca obiect plata lucrului nedatorat”, potrivit minutei judecătorești.

Liliana IONIȚĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
....biserici.Becali e cel mai cunoscut dar nu cel mai mare.Cei mai mari sponsori au fost guvernele securiste.Un mare bandit din Lumina,daca nu cumva cel mai mare din zona a finantat schitul de la 23 August.prin asta banditii platesc impozite reduse la stat.E o alta forma de jaf care functioneaza din 1990.Asa ca B.O.R asigura perpetuarea comunismului in Romania pentru ca asa prevede CONTRACTUL.Atit sponsorii cit si pochii sunt la fel de credinciosi adica,canciu.SA TRAITI!
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212