REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.5° Constanța Mar., 14 Mai 2024
Anul XX Nr. 6729
6.5° Constanța Marți, 14 Mai 2024 Anul XX Nr. 6729
 

Bjorn Ulvaeus a reflectat asupra succesului şi longevităţii trupei ABBA cu prilejul unei duble aniversări

Bjorn Ulvaeus a reflectat asupra succesului şi longevităţii trupei ABBA cu prilejul unei duble aniversări

A.F. 9 aprilie 2024 | 00:00 60

Bjorn Ulvaeus, membru fondator al trupei ABBA, a reflectat asupra popularităţii şi longevităţii grupului muzical suedez după ce s-a alăturat distribuţiei şi creatorilor musicalului ''Mamma Mia!'' cu prilejul festivităţilor prilejuite de marcarea a 25 de ani de reprezentaţii pe West End, în Londra, informează Reuters.

Bjorn Ulvaeus a reflectat asupra succesului si longevitatii trupei ABBA cu prilejul unei duble aniversari

Sâmbătă s-au împlinit de asemenea 50 de ani de când ABBA a câştigat finala competiţiei Eurovision în Brighton, Marea Britanie, în 1974 cu melodia ''Waterloo'', şi au ajuns în atenţia întregii lumi.

''Cam seara pe la ora aceasta, cu exact 50 de ani în urmă, mă aflam pe altă scenă într-un alt oraş din Regatul Unit'', a spus Ulvaeus.

''E ciudat să ne imaginăm că dacă n-am fi câştigat... cel mai probabil eu nu aş fi stat aici azi. Iar această aventură frumoasă pe care o numim ''Mamma Mia!' nu ar fi avut loc'', a spus el, adresându-se publicului londonez.

Trupa ABBA a fost formată de Ulvaeus, Andersson, Agnetha Faltskog şi Anni-Frid Lyngstad la Stockholm în 1972.

''Mamma Mia!'', compus de Ulvaeus şi Andersson şi având la bază melodii ale trupei, a avut premiera pe West End, Londra, pe 6 aprilie 1999. Pe un scenariu semnat de Catherine Johnson şi în regia Phyllidei Lloyd, spune povestea unei mame, a fiicei ei şi a trei posibili taţi.

Potrivit creatorilor, peste 70 de milioane de persoane au văzut diferite producţii ale spectacolului, în peste 450 de oraşe din toată lumea, montat în 16 limbi. A fost ecranizat în două filme de succes.

''Faptul că ABBA a reuşit să impresioneze atât de multe milioane de vieţi din lumea întreagă, generaţie după generaţie, iar oamenii mă întreabă 'voi cum vă simţiţi când ştiţi asta?', este o întrebare foarte bună şi foarte dificil de răspuns'', a spus Ulvaeus, în vârstă de 78 de ani.

''E un sentiment foarte vag. Are mai mult de-a face cu recunoştinţa şi cu umilinţa decât cu orgoliul, întrucât te face să te simţi umil ştiind că atât de mulţi oameni au ascultat un lucru pe care l-ai creat şi că acest lucru i-a făcut fericiţi sau trişti şi că a însemnat atât de mult în vieţile lor''.

''E foarte dificil să înţeleg emoţional pe deplin acest lucru, cel puţin din punctul meu de vedere'', a spus Ulvaeus, căruia i s-a alăturat pe scenă producătoarea Judy Craymer, care i-a cunoscut pe Ulvaeus şi pe Andersson în anii 1980 şi i-a convins că poate ieşi un musical din melodiile lor.

După 25 de ani de reprezentanţii, ''Mamma Mia!'' ocupă locul al treilea în lista celor mai longevive musicaluri din istoria West End, după ''Les Miserables'', care a debutat în 1985 şi ''The Phantom of The Opera'', lansată un an mai târziu, în 1986, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
204933262414
5/49
3573633186
joker
514837407