REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

''Black Panther'' şi ''BlacKkKlansman'', printre filmele nominalizate la premiile decernate de Sindicatul scenariştilor americani

''Black Panther'' şi ''BlacKkKlansman'', printre filmele nominalizate la premiile decernate de Sindicatul scenariştilor americani

Replica API 9 ianuarie 2019 | 00:00 575

''Black Panther'' şi ''BlacKkKlansman'', printre filmele nominalizate la premiile decernate de Sindicatul scenariştilor americani

Nominalizările la premiile pentru scenariu decernate de Sindicatul scenariştilor americani (Writers Guild Awards / WGA) au fost anunţate luni la scurt timp după gala de acordare a Globurilor de Aur, informează DPA.

La categoria "cel mai bun scenariu original", nominalizările includ peliculele "Eighth Grade", "Green Book, "A Quiet Place", "Roma" şi "Vice", în timp ce la categoria "cel mai bun scenariu adaptat" au fost nominalizate "BlacKkKlansman", "Black Panther", "Can You Ever Forgive Me?", "If Beale Street Could Talk" şi "A Star Is Born".

Premiile oferite de WGA au o istorie semnificativă de suprapunere cu nominalizările la Oscar la categoriile dedicate scenariului, dovedită şi anul trecut când cele două filme câştigătoare - "Get Out" la scenariu original şi "Call Me by Your Name" la scenariu adaptat - au fost recompensate şi cu Oscarurile la respectivele categorii.

Un aspect important al nominalizărilor la premiile WGA este că anumite filme pot fi considerate neeligibile dacă nu respectă regulile de calificare - extrem de stricte - impuse de această organizaţie. Este cazul în acest an al unor filme precum "The Favorite", "Sorry to Bother You", "Leave No Trace", "Shoplifters" şi "Incredibles 2".

Premiile vor fi decernate prin intermediul a două gale care vor avea loc simultan, la Los Angeles şi la New York, la 17 februarie.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere